Filme

#_turma-2007

Turma - cum frica naste violenta

Turma, primul film american al regizorului asiatic Andrew Lau (seria Afaceri infernale), este un film tulburator ca si tema si abordare, un thriller violent si psihologic care incearca o abordare asupra unei probleme atat de prezenta in ziua de azi incat devine chinuitoare la orice nivel: violenta si abuzul de violenta, in special violenta sexuala.

Turma este unul dintre acele filme pe care nu le recomanzi celor cu inima slaba, dupa cum spune cunoscuta vorba. Este un film bine construit si bine realizat, insa tema abordata si imaginile ajutatoare sunt violente atat la nivel de idee cat si la nivel vizual.

Asa cum titlul filmului o sugereaza, avem de-a face cu o turma . Imaginati-va o masa de oameni. Oameni care aparent par perfect normali, chiar banali. Oameni ca si noi, cu slujbe intr-o banca sau intr-un supermarket. Insa acesti oameni au ceva diferit, ceva care ii face sa devina speciali. Au cu totii la activ una sau mai multe infractiuni de abuz sexual. Au fost prinsi, arestati, si-au ispasit pedeapsa, iar acum fac parte din lista infractorilor inregistrati.

Si ca orice turma si aceasta are un supraveghetor. Pe post de pastor al turmei il gasim pe Erroll Babbage interpretat de un Richard Gere imbatranit ce nu-si mai poate asunde nici firele albe, nice ridurile. El este un agent public in departamentul de siguranta publica avand peste 40 de infractori inregistrati de care trebuie sa “aiba grija”. Si ca in orice turma trebuie avut grija ca nimeni sa nu depaseasca gardul ce ii tine laolalta. Nu ai voie sa ai “oite rebele”, oi negre care vor sa iasa din turma si sa fie speciale.

Pe langa sarcina de a verifica si supraveghea aceasta turma speciala, Errol trebuie sa lupte si cu proprii demoni. Acei demoni care s-au nascut din tocmai misiunea de a avea grija de o adunatura de monstri: atunci cand vanezi monstri, este posibil sa te transformi intr-un monstru tu insusi.

Si datorita si metodelor sale mai neortodoxe de a-si tine in frau infractorii, Errol se trezeste in pragul unei demisii fortate si se vede nevoit, timp de 18 zile, de a-si instrui inlocuitorul in postura de paznic al turmei, tanara Allison Lowry (Claire Danes).

Acesta este contextul si acestia sunt protagonistii. Iar filmul s-a nascut odata cu revolta unora din turma si cu disparitia unei tinere de doar 17 ani. Astfel Errol si Allison se trezesc intr-o cautare contra cronometru si in afara ariei lor de activitate pentru a-i gasi pe aceia care au disparut din lista celor inregistrati si au rapit -o pe adolescenta.

Povestea e bine inchegata si constructia narativa te tine cu sufletul la gura. Ai parte de tot ce inseamna thriller psihologic violent: de la lupta interioara din sufletul lui Errol, nascuta din frica de a nu deveni unul dintre monstrii pe care are in grija, si pana la violenta dusa la extrem, nascuta din nevoia de a face rau, de a abuza sexual si de a ucide a unor oameni. Si pe langa asta ai si dinamismul unei urmari prin liste, dosare si locatii ale celor inregistrati pentru abuzurile violente si sexuale pentru a salva viata unei viitoare victime.

Tema aleasa este una convingatoare si provocatoare: de ce exista violenta, de ce unii simt ca au nevoie de ea si de ce trebuie sa luptam pentru a nu deveni membru al turmei. Insa modul de a transmite mesajul ar putea pentru unii sa para prea greu de digerat si asta din cauza ca este cu adevarat violent. Este violent atat la nivel de concept, cat, si mai ales, la nivel de imagini.

Filmul devine astfel recomandat acelora ce isi doresc sa stie mai multe despre lunga lista de infractori inregistrati si care simt nevoia de a-si clarifica propria lupta cu demonii interni. Sau pentru cei ce rezista la aproape 2 ore de violenta si abuz (am putea vorbi chiar si de un prea mare abuz in ceea ce priveste violenta de care se foloseste Andrew Lau). Insa pentru o seara relaxanta la cinema sau o prima intalnire nu este cea mai buna alegere.

NOTA: 7/10



Daca vrei sa afli inaintea tuturor ce se intampla in lumea filmului si la ce sa te astepti de la noile aparitii, aboneaza-te la Newsletterul de Cronici Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea