Tim Burton este binecunoscut drept unul dintre cei mai inovativi regizori , apreciat atat pentru ingeniozitatea vizuala, cat si pentru inclinatia sa spre, sa zicem, macabru .
Ceea ce multi nu stiu insa este faptul ca Burton este si mare fan al retelei de micro-blogging Twitter. Mai nou, regizorul lui Alice in Wonderland, a pornit un experiment amuzant folosind reteaua de socializare pentru a gasi idei despre crearea unui nou proiect bazat pe un mai vechi personaj de-al sau, Stainboy .
Burton isi invita astfel “follower-ii” sa nascoceasca o poveste noua pentru Stainboy.
Personajul este protagonistul cartii pentru copii The Melancholy Death Of Oyster Boy & Other Stories (1997), pe care Burton a scris-o impreuna cu Michael McDowell, dar a aparut si in colectia de scurtmetraje de animatie din 2000, The World of Stainboy.
Daca vreti sa contribuiti la scrierea noilor aventuri ale lui Stainboy, o puteti face pana pe 6 decembrie pe site-ul oficial al lui Tim Burton. Cele mai bune mesaje vor fi folosite pentru o noua poveste cu Stainboy.