Filme

#_scrisori-din-iwo-jima-2006

Scrisorile domnului Eastwood, acest Sergiu Nicolaescu

Saptamana cinematografica ce debuteaza azi ne aduce proaspatul succes al lui Clint Eastwood, " Letters from Iwo Jima ", la numai o saptamana dupa premiera lui internationala de la Berlinala. Pachetul e completat cu un film de actiune care il are ca protagonist pe Nicolas Cage - "Demon pe doua roti" / "Ghost Rider", cu o drama psihologica lansata la Sundance - "Un ascultator in noapte" / "The Night Listener" (in care joaca Robin Williams), si cu doua filme frantuzesti, medii spre mediocre - "Lumea lui Charlie" / "Selon Charlie" de Nicole Garcia (o satira sociala plicticoasa, dar cu pretentii, prezentata la Cannes)si "Petrecaretii" / "People" (de Fabien Onteniente, in care farmecul lui Rupert Everett se ofileste printre sanii si fundurile de la Ibiza). Dar sa trecem la lucruri serioase.
Clint Eastwood a scos in acest an, se stie, doua filme, amandoua ocupandu-se de ofensiva din Pacific din timpul celui de-al doilea razboi mondial. "Flags of Our Fathers" a iesit primul si n-a avut cine stie ce succes, poate datorita conformismului patriotard din povestea realizarii celebrei fotografii a drapelului american infipt pe Iwo Jima. Pe cand lucra la film, Eastwood a auzit de niste scrisori apartinand unui general japonez (Tadamichi Kuribayashi) care a luptat la Iwo Jima. Asa s-a nascut "Letters from Iwo Jima", care a fost intampinat cu mult mai mult interes pentru ca, a explicat Eastwood la Festivalul de la Berlin, americanii au fost curiosi sa vada un film facut din punctul de vedere al japonezilor. Dar dupa cum bine spuneau unii jurnalisti, filmul reprezinta punctul de vedere al lui Eastwood asupra punctului de vedere al japonezilor.
Clint Eastwood e, pastrand proportiile, un fel de Sergiu Nicolaescu. Este o personalitate influenta si prolifica, are o varsta inaintata, multa experienta, mult conformism, nu foarte multa inteligenta, dar un bun simt cinematografic. E un cineast de cursa lunga, osos si rezistent care, iata, la 76 de ani face doua filme pe an.

Nimic nou pe frontul japonez

Cei care au auzit atatea lucruri bune despre film vor fi probabil dezamagiti. "Letters from Iwo Jima" e un fel de "All Quiet on the Western Front", realizat de Lewis Milestone dupa romanul lui E.M. Remarque, film despre primul razboi mondial realizat chiar in anul in care se nastea Eastwood, 1930. Dar in cazul de fata nu vorbim de o capodopera. Filmul are doua coperte foarte conformiste, care seamana prin acrosarea de prezent cu inceputul si sfarsitul lui " Saving Private Ryan " (poate nu degeaba Steven Spielberg e coproducator). Dramaturgic, filmul e bine gandit, pentru ca povestea infrangerii japonezilor incepe - din momentul in care se banuieste ca e vorba de infrangere - sa se risipeasca, sa se rupa in fasii, sa se defragmenteze. Personajele se imprastie in coridoarele claustrofobice sapate in munte, sunt pierdute din vedere, apoi reluate. Atacul propriu-zis incepe la jumatatea filmului. Imaginea e intr-adevar superba, desaturata si prafuita, poate da usor senzatia de documentar istoric, de realitate surprinsa atunci si acolo, cu atat mai mult cu cat sunetul e si el extrem de fidel si de percutant (iar filmul e vorbit in japoneza.). Ken Watanabe (care il interpreteaza pe generalul Kuribayashi) este un mare actor, din familia acelora care construiesc un personaj din miscari milimetrice. Totusi, prea multe nu se intampla in film si ce se intampla nu te loveste in fata, iar dincolo de lucrurile bune spuse mai sus tot isi face loc o zeama filosofico-sentimentaloida cam ieftina, de genul "si ei erau ca noi, razboiul e acelasi pentru toti". E adevarat, dar prea scolaresc spus. Cam asta pare sa fie miza acestui film care ii baga pe americani in papucii japonezi tocmai cand se canta mai mult aria tolerantei si a lipsei de prejudecati (Paul Haggis, autorul lui "Crash", e coscenarist si producator executiv).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea