Continuarea colaborarii dintre regizorul Ron Howard si Russel Crowe n-a surprins pe nimeni. Era de asteptat o noua intalnire, prefatata de succesul atins de “A beautiful mind”.
Din primele minute ale filmului “Cinderella man” ne uimeste schimbarea remarcabila suferita de Crowe - a slabit considerabil si are un aer inofensiv si pacifist. Aici trasaturile lui esentiale sunt sinceritatea, o demnitate veritabila si o capaciatate nelimitata de sacrificiu. Nu mai are nimic din furia si accesele violente regasite in “Gladiatorul” sau “L.A Confidential ” si nici absenta si mina de autist din “Insider”. Emana permanent o caldura umana si te forteaza pe nesimtite sa-l urmezi si sa participi la traseul pe care-l parcurge. Printr-o empatie greu de explicat iti transfera emotiile si ezitarile lui.
Crowe joaca in “Cinderella man” rolul boxerului James J Braddock - care a facut senzatie in anii ’30 - devenind un erou al maselor si un adevarat simbol. Dupa un inceput promitator - cateva accidente, ghinioane si mai ales criza economica il aduc in pragul mizeriei. Este expus la numeroase umilinte si nu reuseste sa gaseasca decat rar slujbe si vesnic prost platite. Are de intretinut o sotie - Mae (Renee Zelweger) si trei copii si nu primeste sprijin din partea nimanui. Traieste sub presiunea datoriilor si a obligatiilor pe care si le-a asumat si nu mai poate sa le onoreze. Nu ii are alaturi decat pe antrenorul lui Joe Gould - interpretat printr-o maniera plina de culoare si forta de simpaticul Paul Giamatti si pe impulsivul si radicalul Mike - jucat de Paddy Considine . Considine detine un potential imposibil de ignorat, vizibil in filme precum ”In America “ sau “Dead man’s shoes”. In mod cert are valoarea si personalitatea pe care le-am mai descoperit recent doar la Clive Owen.
Braddock mai primeste o sansa pe care o exploateaza la maxim si renaste ca pasarea Phoenix. Finalul peliculei te tine in suspans iar cei care nu cunosc dinainte povestea legendarului Braddock pot fi surprinsi de intorsatura lui.
“Cinderella man” poate fi acuzat de un anumit sentimentalism, este destul de previzibil din punctul de vedere al succesiunii evenimentelor si adeseori pare ca urmeaza o reteta patentata. Valoric este ridicat mult si de aspectele sociale si istorice zugravite cu exactitate, fara compromisuri. Pe ansamblu este construit impecabil si convinge in ciuda unor fisuri vizibile. Muzica creata de Newman completeaza minunat fiecare scena iar Ron Howard s-a intrecut pe sine. Luptele din ring sunt concepute intr-un stil ce aminteste uneori de Scorsesse si “Raging Bull” iar pe mine m-au cucerit. Lumina blitz-urilor, radiografierea corpului, gestica fragmentata si unghiurile alese sunt gandite perfect. Au o duritate si o doza de intensitate concentrata care te consuma emotional odata ce numarul de runde sporeste. Ringul este locul unui dans ce aduce cu un ritual ciudat ce se transforma frecvent intr-o cutie sufocanta, o celula de inchisoare.
Fara a fi caracterizat prin originalitate “Cinderella man” este un film izbutit.
