Dupa ce a cotit-o pe partea comerciala cu „Batman: Inceputuri“, autorul lui „Insomnia“ si „Memento“ isi face penitenta fata de publicul fidel prin intermediul „Prestigiului“, un film care il duce inapoi catre tehnicile narative bazate pe fragmentarea temporala a actiunii, tehnici responsabile pentru consacrarea lui Nolan ca regizor.
Ucenici vrajitori
Pe fondul unei Londre din perioada victoriana, Robert Angier (Hugh Jackman) si Alfred Borden (Christian Bale) vor sa se faca magicieni, dar ajung sa se saboteze reciproc o data ce primul il suspecteaza pe celalalt de crima. Arbitrul conflictului dintre ei este Cutter ( Michael Caine ), cel care i-a pastorit pe amindoi, pe cind erau ucenici. Angier este un showman excelent si un innascut om de familie. Borden e cel cu ideile, nu cu entertainmentul, si face figura de „geniu pustiu“ in comportamentul contradictoriu fata de apropiati. Rivalitatea dintre cei doi se soldeaza la inceput cu membre lipsa si evolueaza treptat catre fatalitate . In distributie figureaza si staruri consistente, de exemplu Scarlett Johansson si David Bowie, in rolul lui Nicolai Tesla. Rolurile feminine – trei la numar – nu sint prea ofertante, sexul slab facind rol de victima sau de moneda de schimb intre cei doi magicieni rivali.
Postmodernismul, pe intelesul tuturor
Nolan, coautor al scenariului, alaturi de fratele sau – baza scriptului fiind romanul lui Christopher Priest – se intoarce la miza dramatica pe care o cunoaste cel mai bine, viabila si stilistic, si ca motor narativ: incertitudinea. Substituirile de persoane nu sint doar trucuri performate pe scena, ci li se si intimpla „pe bune“ celor doi magicieni, si nu o data. Show-ul unuia dintre ei poate fi realmente distrus prin inserarea unui element care se petrece de obicei in spatele scenei: uciderea unei pasari.
Ironic, inventatorul Nicolai Tesla a existat de-adevaratelea (1856-1943), dar este definit in film, de un fost colaborator, drept „un adevarat vrajitor“. La dezvoltarea cvasigenerala a incertitudinii pun osul si alternarea ametitoare a pozitiilor de calau si victima, ca si cea a acelora de „bun“ si „rau“, si, nu in ultimul rind, fragmentarea din punct de vedere temporal a firului narativ.
Pentru a o motiva diegetic, Nolan pune la treaba si un procedeu demn de Italo Calvino: il infatiseaza pe Borden citind si comentind jurnalul lui Angier, in care acesta include si descifrarea notitelor din jurnalul codificat al lui Borden.
