Filme

#premiera #filme #cinema #octombrie 2010

Premierele lunii octombrie

The Social Network, The Other Guys, Eat Pray Love sunt doar cateva dintre filmele pe care le asteptam pe marile ecrane din Romania, in cursul lunii octombrie.

Prima recomandare vine din zona filmului de animatie 3 D. Zack Snyder, proaspatul regizor pus de Warner Bros. sa resusciteze franciza Superman, isi face debutul in lumea peliculelor de animatie cu “Legend of The Guardians: The Owls of Ga’Hoole”. Daca te pasioneaza un 3D cu povesti din lumea bufnitelor, atunci trebuie sa vezi “Legend of The Guardians: The Owls of Ga’Hoole”. Filmul are premiera pe 8 octombrie.

Tot din 8 octombrie, te asteapta comedia de actiune The Other Guys, care incearca sa cucereasca publicul cu un cuplu inedit: Will Ferrell si Mark Wahlberg.

Filme despre Elisabeta Bathory s-au tot facut. Cea mai noua pelicula care trateaza povestea contesei care se scalda in sange de fecioara va avea premiera la noi pe 15 octombrie. Productia The Countess este regizata de Julie Delphy, care de altfel detine si rolul principal in film.

Julia Roberts se indragosteste din nou si tot in fata camerelor de luat vederi. Dupa ce de-a lungul timpului a facut pereche in diverse comedii, mai mult sau mai putin romantice, cu nume ca Hugh Grant, Richard Gere sau Clive Owen, Julia Roberts are parte de aceasta data de Javier Bardem.  Pelicula se numeste “Eat Pray Love” si urmeaza sa ruleze in Romania incepand cu 15 octombrie.

In aceeasi zi, apare si Flickan som lekte med elden(“Fata care s-a jucat cu focul”), cel de-al 2-lea film din trilogia Millenium, care are ca punct de plecare cartile suedezului Stieg Larsson.

Dupa l-am vazut in primavara in comedia politista “Cop Out” si ceva mai recent intr-o aparitie meteorica in mult mediatizatul The Expendables, Bruce Willis revine intr-o noua productie. Willis este eroul principal al filmului “Red”, o adaptare cinematografica dupa un serial de benzi de desenate inchipuit de Warren Ellis si Cully Hamner. Filmul va avea premiera in Romania pe data de 22 octombrie.

Ce se intampla cand 5 oameni raman blocati in lift si unul dintre ei se dovedeste a fi chiar Diavolul in persoana? Misterul va fi dezvaluit pe 22 octombrie, data la care "Devil", horror-ul regizat de John Erick Dowdle va rula oficial si la noi.

“The Social Network” este fara indoiala cea mai asteptata premiera a lunii octombrie.  Este povestea neoficiala a nasterii si dezvoltarii Facebook-ului, cea mai importanta retea de socializare online. Filmul lui David Fincher ajunge in cinematografele romanesti pe data de 29 octombrie.

Fanii lui Zac Efron il pot vedea tot din 29 octombrie in " Charlie St. Cloud ", o drama despre un tanar care incearca sa comunice cu fratele sau decedat.

Ce poate fi mai infricosator decat sa-l vezi pe sangerosul criminal Jigsaw in varianta 3D?  Producatorii seriei Saw ne promit in aceasta toamna o ultima pelicula: “Saw 3D: The Final Chapter”. Filmul va rula in SUA incepand cu data de 29 octombrie. Deocamdata nu se cunoaste data la care urmeaza sa fie lansat in Romania.

Daca tot am inceput sirul de premiere ale lunii octombrie cu o pelicula animata, vom termina tot cu o animatie. “Sammy's Adventures: The Secret Passage” este povestea 3D a unei broaste testoase care strabate mari si tari in cautarea sufletului pereche.  Deznodamantul urmeaza sa-l aflam abia pe 29 octombrie.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea