Filme

#the wolverine # Kapringen - Deturnarea #Grown Ups 2 # Oameni mari si fara minte 2

Premiere cinematografice in weekendul 26 - 28 iulie

Weekendul 26 - 28 iulie se anunta incendiar si nu doar din cauza temperaturilor foarte ridicate: "The Wolverine" ajunge in acest sfarsit de saptamana pe marile ecrane din intreaga tara! Lui i se alatura alte doua filme - o comedie si un thriller -, perfecte pentru a face fata cu brio caniculei. Iata care sunt premierele cinematografice ale acestui weekend!


1. Grown Ups 2 - Oameni mari si fara minte 2

Premiera: 26 iulie

Succesul de care s-a bucurat comedia "Grown Ups", cu Adam Sandler, Chris Rock si Kevin James, i-a determinat pe producatori sa mizeze pe o continuare care reia aventurile celor cinci prieteni din pelicula originala.

Actiunea din "Oameni mari si fara minte 2" se desfasoara la 3 ani dupa intamplarile din prima parte si include noi peripetii savuroase, de aceasta data in orasul natal al celor cinci prieteni care descopera ca rivalii si necioplitii din liceu nu s-au schimbat chiar atat de mult dupa 30 de ani...

Regia: Dennis Dugan
Scenariul: Fred Wolf, Adam Sandler
Distributia: Adam Sandler, Kevin James, Chris Rock, David Spade, Salma Hayek


2. Kapringen - Deturnarea

Premiera: 26 iulie

Unul dintre filmele care au avut premiera romaneasca la festivalul TIFF, derulat in perioada 31 mai - 9 iunie la Cluj, ajunge pe marile ecrane din toata tara in data de 26 iulie. Este vorba despre thrillerul danez "Kapringen", care spune povestea echipajului unui vas, capturat de pirati somalezi si eforturile autoritatilor de a le negocia eliberarea.

Regia: Tobias Lindholm
Scenariul: Tobias Lindholm
Distributia: Pilou Asbaek, Soren Malling, Dar Salim


3. The Wolverine

Premiera: 26 iulie

Cea mai asteptata premiera a weekendului 26 - 28 iulie ramane "The Wolverine", pelicula care il are drept pilon central pe indragitul personaj al francizei "X-Men", Wolverine.

De aceasta data, Wolverine ajunge in Tara Soarelui Rasare unde va trebui sa-si infrunte nu doar cel mai de temut adversar, ci si propriii demoni pentru a-si gasi linistea.

Regia: James Mangold
Scenariul: Mark Bomback, Scott Frank
Distributia: Hugh Jackman, Tao Okamoto, Rila Fukushima



Sursa foto: thewolverinemovie.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea