Tom Barman, regizor si scenarist aflat la cel de-al doilea film dupa “Turpike”, surprinde un stil contemporan de “mal-vivre” propriu artistilor de orice fel si boemilor. L-a ajutat mult postura de membru al formatiei dEUS in gasirea unui trend autentic peliculei. Ai senzatia ca a construit totul in asa fel incat sa incorporeze tot felul de detalii care l-au fermecat sau obsedat de-a lungul timpului. Uneori insista prea mult si te zapaceste complet, pierzi firul povestii si uiti de tot in acest univers suprarealist.
Totul se intr-o singura zi in care sunt surprinse intamplari din existenta a opt personaje aparent diferite dar cu o pasiune comuna pentru alcool si droguri. Vietile lor in deriva se modifica in functie de directia vantului(!!) si sunt pline de neprevazut..Barman pare atasat de toti-poate sunt oameni pe care i-a vazut, intalnit sau pur si simplu si i-a imaginat. Te molipseste si pe tine si e imposibil sa nu-l indragesti pe scriitorul ratat, pe dj care si-a job-ul sau pe artistul excentric . Misterios si irezistibil ramane insa Windman, dansatorul flamand.
Scena petrecerii ii reuneste pe toti si este cea mai reusita din tot filmul. Mi-a adus aminte de “ ” si de “The filth and the fury”-e aceeasi dementa si exces total. Atmosfera e deliranta, impregnata de ritm si vibratie si asezonata cu tot felul de conversatii . Se pune multa muzica, se danseaza pana la epuizare si la un moment dat se reconstitute dansul din “ ”. La sfarsit te simti incarcat cu energie si buna dispozitie, plin de adrenalina si liber.