Filme

#_da-mai-departe-2000

Infernul de langa noi

Danis Tanovic, descoperirea Cannes-ului de acum cinci ani, cu No Man’s Land (premiul pentru scenariu, ulterior distins si cu un Oscar pentru cel mai bun film strain), ne-a dat intalnire acolo unde nimeni nu se astepta: pe terenul atat de framantat al interogatiilor moral-filozofice proprii lui Kieslowski.

Partitura literara Infernul (L’Enfer) este componenta a unei trilogii concepute de autorul Decalogului si de scenaristul sau, Krzysztof Piesiewic, prin calchierea in cheie moderna a structurii dantesti. Distanta dintre acuitatea politica, dureros de actuala, originalitatea tramei imaginate de Tanovic (artist venit din fosta Iugoslavie) in No Man’s Land si filmul de acum l-a asezat pe tanarul autor intr-un unghi nefavorabil unei juste receptari critice. Ce-i drept, l-am fi preferat continuandu-si parcursul anuntat cu atata forta si inventivitate in 2001, dar luarea pe nepregatite nu poate anihila sentimentul stapanirii unui modul kieslowskian, fara a se pierde in cautari.

Inainte de a fi un reflex al hazardului si al coincidentelor care ne guverneaza existenta (supratema trilogiei Albastru, Alb, Rosu a cineastului polonez, depistabila si in Decalogul), destinul fiecareia dintre cele trei surori inchide in el un mic infern. Una dintre ele pare impacata cu monotonia vietii sale ( Karin Viard ), alta nu accepta umilinta minciunii conjugale (Emmanuelle Béart), in vreme ce mezina (Marie Gillain), studenta indragostita de profesorul sau, barbat insurat, lupta cu energia unui animal tanar, pentru a nu iesi infranta.

Filmul inainteaza prin punerea in miscare a acestor trei portrete ale disperarii si resemnarii, legate prin misterul solitudinii, al absentei comunicarii dintre ele, al indepartarii, cu exceptia fiicei sacrificate, de crancena lor mama bolnava. Dezlegarea vine tarziu, dar evocarea mitului Medeei, femeia care si-a ucis copiii , ramane un argument pur livresc.

Corpul povestirii, drapat in voalurile unor frumoase secvente de larga respiratie, nu castiga nici in emotie, nici in credibilitate psihologica. Metafora ornitologica a inceputului filmului, cea a caderii puiului de cuc din cuib, reluata mental de catre spectator, poate deslusi unele intelesuri ale pozitiei barbatilor in acest film, tati, soti sau amanti.

Nu este deloc de trecut cu vederea amanuntul ca, intr-un film despre infernul sufletesc, Danis Tanovic a rezistat tentatiei de a face vreo trimitere la asertiunea lui Sartre „L’enfer c’est l’autre”. Nu a impins, neaparat, raul catre altii. Iadul poate fi si in noi. Cineastul i-a ramas credincios lui Kieslowski, risc apreciat zilele trecute de un alt artist polonez, Zanussi, in calitatea sa de presedinte al juriului Festivalului B-EST, care i-a acordat Marele premiu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea