Filme

# Black Sea Arts Festival #filme online

Filmele din cadrul Black Sea Arts Festival se vad si online in luna ianuarie

Intre 21 si 27 ianuarie, pe site-ul www.pamanteni.ro, vor fi putea fi vizionate documentare si reportaje prezentate la editiile anterioare ale Black Sea Arts Festival.

Festivalul ce reuneste zeci de artisti din Romania, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Azerbaijan, Turcia, Armenia, Georgia si Rusia, a adus in premiera, alaturi de spectacole de teatru, workshop-uri creative deschise publicului, vernisaje de arta si expozitii de fotografie, expozitii de arhitectura, spectacole de dans si concerte, o serie de filme artistice si documentare cu teme politice sau sociale, menite sa deschida aduca in discutie situatia politica si sociala actuala a tarilor aflate in bazinul Marii Negre.


Filmele disponibile online pe site-ul festivalului sunt:

Hybrid Warfare (documentar, r. Toma Chagelishvili/GE, 2018/50') - povesteste despre ce este ”Razboiul hibrid” si care sunt metodele pe care Rusia le foloseste pentru a-si domina vecinii si pentru a controla politica internationala. 5 presedinti si numerosi experti analizeaza tacticile folosite de Vladimir Putin care au schimbat pentru totdeauna regulile razboiului.

Lifelong Mission / Ebedi ezamiyyet (documentar, r. Fariz Ahmedov /AZ, 2016/60') scoate la lumina eforturile delegatiei din Republica Azerbaijan, trimisa la Conferinta pentru pace din Paris, dupa proclamarea independentei tarii, in 1918.

In urma eforturilor considerabile depuse de membrii delegatiei, Consiliul Suprem pentru pace de la Paris a recunoscut independenta Republicii Azerbaidjan insa, trei luni mai tarziu, in aprilie 1920, Armata Rosie rusa a ocupat din nou tara. Membrii delegatiei nu s-au putut intoarce in tara natala si au continuat sa se lupte, din diverse tari din Europa, pentru independenta unei patrii pe care nu au mai vazut-o niciodata.

Retrospectiva reportaje Corneliu Durnescu (MD, 2017/79')

Comunismul a marcat multe societati din estul Europei insa, in republica Moldova, experienta comunista a fost o trauma puternica.

Manipularea sistematica, foametea indelungata la care au fost supusi locuitorii si agenda politica nemiloasa a Rusiei au creat un climat de viata neiertator si o societate in care suferinta oamenilor rasuna pana astazi.

Retrospectiva reportaje Rustavi 2 (GE, 2017/20')

Aflata la granita dintre Europa si Asia, Georgia este o natiune tanara ce s-a nascut in 1991 odata cu prabusirea Uniunii Sovietice.

Istoria Georgiei post-sovietice este una tumultuoasa, plina de conflicte etnice si teritoriale care au incetinit stabilizarea politica si economica a tarii, iar aceasta istorie plina de suferinta si razboi continua si astazi.

BLACK SEA ARTS FESTIVAL este un eveniment organizat de ONG Pamanteni cu sprijinul Black Sea Trust for Regional Cooperation – A Project of the German Marshall Fund of the United States, care isi propune sa construiasca poduri intre popoarele din jurul Marii Negre prin intermediul artei.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea