Filme

#cluj-napoca #tiff #cluj #festival de film #transilvania international film festival

Filme de la TIFF pe care le poti vedea si la cinema

Transilvania International Film Festival (TIFF) 2013 isi deschide portile astazi, 31 mai, la Cluj-Napoca, la ora 20.45. Pelicula care va starni apetitul cinefililor pentru ceea ce va urma este "Los Amantes Pasajeros", semnata de Pedro Almodovar. Acest film si multe altele vor ajunge direct de la TIFF in cinematografele din toata tara. Iata care sunt peliculele pe care le-ai putea viziona chiar daca nu ajungi la TIFF 2013!


1. Amantii pasageri

Comedia "Los Amantes Pasajeros" semnata de Pedro Almodovar, prezentata in premiera in Romania la TIFF 2013, va ajunge pe marile ecrane din toata tara in data de 7 iunie. Pelicula cu Penelope Cruz (muza regizorului spaniol) si Antonio Banderas aduce in prim-plan povestea echipajului si a pasagerilor zborului 2549 catre Mexico City, in contextul unei defectiuni tehnice care le pune tuturor viata in pericol.

Comedia, care a rulat deja in tara natala a regizorului, s-a bucurat de succes atat la public, cat si la critica de specialitate.


2. Deturnarea

In competitia TIFF 2013 este inscris si filmul "Deturnarea" ("Kapringen") al regizorului danez Tobias Lindholm. Thrillerul, care va ajunge in cinematografele romanesti in data de 26 iulie, este presarat cu momente de tensiune bine dozate si se bucura de o interpretare de exceptie din partea actorului Soren Malling.

O nava daneza de transport este capturata de piratii somalezi in apele Oceanului Indian, din acel moment declansandu-se un joc periculos pe viata si pe moarte. Misiunea cea mai dificila ii revine lui Peter C. Ludvigsen (Soren Malling) care trebuie sa negocieze cu piratii pentru a salva vietile ostaticilor.


3. Deflorarea Evei van End

"De Ontmaagding Van Eva Van End", filmul olandez ce va ajunge si pe marile ecrane romanesti, la o data care nu a fost anuntata deocamdata, este o drama nerecomandata minorilor despre o familie disfunctionala care se reinventeaza odata cu sosirea in gazda a lui Veit, un elev din Germania, venit in Olanda intr-un schimb de experienta.



Alte filme prezente la TIFF 2013, care vor ajunge in cinematografele din Romania, sunt "Tanta Agua" ("Ploaie de vacanta"), "Un episod din viata unui culegator de fier vechi", dar si "Prince Avalanche".

Sursa foto: filmmovement.com

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea