Itinerariu El Greco: Creta -Venetia-Toledo
Cum ii spune si titlul, pelicula ar fi trebuit sa fie o biografie a unuia dintre cei mai cunoscuti pictori renascentisti, Domenikos Theotokopoulos, supranumit El Greco. Ce a iesit insa poate intra cu usurinta in categoria mari esecuri. Regizorul ni-l vinde pe El Greco (Nick Ashdon) drept cel mai talentat pictor pe care l-a dat Grecia vreodata, ceea ce este usor de inteles si perfect scuzabil atunci cand te apuci sa pui pe pelicula viata unui artist despre care se stiu foarte putine lucruri. Asadar, pe taramuri grecesti tanarul viitor maestru sta in umbra tatalui si a fratelui sau, luptatori in miscarea de rezistenta anti-venetiana (Creta, locul de bastina al lui El Greco, era posesiune venetiana) si isi condimenteaza aparent banala existenta seducand dame straine si influente.
Protectionismul jupoanelor nu da gres si nu trece mult pana sa-l vedem pe artist instalat confortabil la Venetia, studiind sarguincios sub maestrul Titian . Aici, El Greco il cunoaste pe un misterios preot spaniol, Nino de Guevara (Juan Diego Botto) care-si va trece in CV, pe langa titlul de Mare Inchizitor (ceva mai tarziu in film), si pe cel de mare dusman al artistului din motive neelucidate in poveste. Totusi, judecand dupa amploarea pe care o capata acest conflict pe ecran, pare ca relatia El Greco-preot ar fi trebuit sa fie de fapt principalul motor al scenariului, insa sub indrumarea regizorului, aceasta este doar un alt bolovan din viata “fulminanta” a pictorului.
Trecem peste perioada petrecuta la Roma de El Greco, caci in film nu este mentionata si ajungem in Spania la Toledo, unde artistul a devenit deja celebru si a mai sucit intre timp mintile unor dame sus-puse atrase inexplicabil de mirosul vopselurilor pe sevalet direct in studioul pictorului. Trebuie din nou sa-l credem pe cuvant pe regizor cand El Greco isi gaseste marea dragoste sub fustele unei certe Jeronima si tot pe cuvant trebuie sa-l credem cand maestrul si opera sa intra in atentia Inchizitiei din motive blasfemice.
De rasu’ plansu’
Cred ca punctul culminant al povestii ar fi trebuit sa fie procesul inchizitoriu la care este supus El Greco. Dar momentul
este de fapt climaxul rabdarii spectatorului, intinsa la maximum de un meci de ping-pong verbal in care replicile sunt aruncate ca din tun de-o parte si de alta a fileului. Spectatorul, ametit deja de lacunele din scenariu si de “profunzimea” metaforelor pe care le vinde gradinarul (alias regizorul), cedeaza nervos si izbucneste in ras-plans la iesirea acuzatului (El Greco, daca ati uitat) din sala de proces cu pletele in vant ca un erou hollywoodian dupa ce salveaza lumea, in aplauzele unei multimi care cu cateva minute mai inainte il “binecuvantase” cu oua si rosii in figura (manifestare care ne sfideaza logica).
Si daca va mai spunem ca multimea este o adunare de tarani spanioli, cel mai probabil analfabeti avand in vedere perioada istorica, trecerea timpului la proces este marcata obsedant de o lumanare, iar Marele Inchizitor vede trei ingeri in jurul lui El Greco, desi cu ani in urma vazuse doar unul, si fuge pe cinci carari impleticit de propria schizofrenie, suntem singuri ca v-am salvat banii pe bilet si timpul.
Pe foarte scurt, El Greco este un film prost chiar si printre cele mai proaste, iar regizorul ar fi trebuit sa aiba atata minte incat sa-si dea seama ca este nevoie de mult mai mult pentru a realiza o pelicula de epoca si nu numai de costume si decoruri. Actorii sunt asemeni filmului, iar mutrele lor inghetate in machiaj ne confirma faptul ca pelicula ar fi mers la fel de “bine” si fara ei. Nu recomand!
NOTA 2/10
Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro
