Filme

#cronica de film #the other guys #comedie #actiune #will ferrell #mark wahlberg

Cronica de film - The Other Guys

Allen Gamble (Will Ferrell) si Terry Hoitz (Mark Wahlberg) interpreteaza in The Other Guys rolul unor politisti pe care colegii ii ignora in mod repetat. In schimb, vedetele sectiei sunt detectivii Christopher Danson (Dwayne Johnson) si P.K. Highsmith (Samuel L. Jackson), politistii cei mai duri, dar si cei mai populari din cartier.

Numai ca roata se intoarce atunci cand  Highsmith si Danson isi pierd viata intr-o misiune. „Politistii de rezerva” din fundul sectiei isi dau seama ca acum e momentul sa dovedeasca ca lumea i-a judecat gresit. Gamble si Hoitz se implica din proprie initiativa in rezolvarea unui caz aparent banal, care se dovedeste a fi o Inginerie financiara care l-ar face sa roseasca pe Bernie Maddoff , cel mai mare excroc din istoria bursei.

Inceputul filmului (urmariri cu masini, impuscaturi, explozii) anunta un film de actiune decent, la care daca s-ar fi adaugat cateva poante reusite, m-as fi declarat multumit.

Am urmarit pana la capat filmul si am inghitit in sec. Actiune exista pe ici, pe colo, insa din punctul meu de vedere inconsistenta.Cat despre partea comica a filmului, in afara de figura tampa a lui Will Ferrel, a glumelor expirate cu aluzii la versurile unei trupe la fel de expirate ( TLC ) si a jocului de-a telefonul fara fir jucat cu soacra personajului interpretat de Ferrel, nu prea ai ce sa vezi.

Chimia nu functioneaza in cuplul Will Ferrell-Mark Wahlberg, incropit pentru The Other Guys. Teoretic, Ferrell este un comic cu experienta, iar Wahlberg un actor harsait prin multe pelicule action. Si totusi, nimic din experientele anterioare ale celor doi nu par a ridica acest film.

Merita sa mergi la „The Other Guys”?

The Other Guys este exemplul tipic de pelicula in care trailerul este mai bun decat filmul. Vreau sa cred The Other Guys este un experiment, un accident in filmografia celor doi. Iti recomand sa vezi „A Night at the Roxbury” , respectiv “We Own The Night”, si vei uita ca exista si The Other Guys.

Urmareste mai jos trailerul filmului The Other Guys

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea