Warner Bros. a intentionat initial sa lanseze Harry Potter and the Deathly Hallows in 3D, dar s-au razgandit ulterior asistand la esecul multor filme convertite din 2D in post-productie. Pentru cel de-al 7-lea film al seriei a fost poate cea mai buna decizie, avand in vedere ca regizorul David Yates are ca focus aici personajele si nu actiunea propriu-zisa.
Daca trailerul lasa impresia ca Harry Potter and the Deathly Hallows abunda in scene de actiune, in realitate filmul este saracut la acest capitol. Totusi putinele secvente de adrenalina sunt plasate inteligent in scenariul care se concentreaza mai mult pe starile emotionale ale celor trei eroi.
Harry (Daniel Radcliffe), Ron (Rupert Grint) si Hermione (Emma Watson) au crescut, iar trecerea de la statutul de elevi la Hogwarts la tineri care trebuie sa se maturizeze si sa-si gaseasca un loc in lumea vrajitorilor (asta in timp ce incearca sa scape cu viata si sa dejoace planurile lui Valdemort) se dovedeste destul de dificila.
Lord Valdemort ( Ralph Fiennes ) si a lui armata de Death Eaters pun la cale un plan de a-l distruge pentru totdeauna pe Harry Potter si aliatii sai. Scena din deschidere pare desprinsa dintr-un film horror si introduce spectatorul in atmosfera apasator de intunecata (multumita si efectelor speciale) care domina intregul film.
In tabara lui Harry, prietenii (familia Weasley, Mad Eye) organizeaza rapid o misiune de salvare riscanta, iar tanarul vrajitor ii scapa din nou printre degete lui Valdemort. Harry nu poate sta insa linistit stiind ca alti vrajitori isi risca viata pentru el, asa ca decide sa porneasca singur in cautarea horcrux-urilor (vreo sapte la numara si al naibii de greu de reperat) care detin cheia eliminarii lui Valdemort.
Cum prietenii la nevoie se cunosc, Harry, Ron si Hermione sunt de nedespartit (pana la un punct) in misiunea lor. Pe masura ce actiunea se complica (de cele mai multe ori trimiterile la personajele si evenimentele din filmele anterioare sunt atat de confuze si aglomerate, incat chiar si cei mai dedicati fani ai seriei vor avea probleme de intelegere a povestii), se complica si starile emotionale ale protagonistilor. Maturizarea e o treaba grea si implica intotdeauna si explorarea unor stari cu totul noi, cum ar fi atractia pentru unul din prietenii tai cei mai buni si gelozia fata de celalalt. Radcliffe, Grint si Watson surprind bine emotiile personajelor fara sa exagereze, astfel ca ne dam seama ca si actorii s-au transformat din copii in tineri maturi.
Hermione se dovedeste din nou indispensabila pentru Harry si Ron, care nu ar supravietui singuri fara cunostintele si capacitatea ei de a prevedea orice nevoi/pericole. De fapt, atunci cand Hermione ii explica lui Harry detalii despre horcrux-uri, le aminteste si spectatorilor de evenimentele petrecute in filmele anterioare (un fel de recapitulare). Este un artificiu de care David Yates se foloseste foarte bine pe tot parcursul filmului.
Harry Potter and the Deathly Hallows este un film de stare, un film despre maturizare, despre prietenie si infrangerea temerilor iscate din nesiguranta de sine, despre izolare. In peste jumatate din scene Harry, Ron si Hermione se ascund in case parasite, sate de mult uitate, paduri intunecate sau traverseaza peisaje vaste cu lacuri limpezi si stanci abrupte. Sunt momente de introspectie, momente de nostalgie pe care fiecare din ei le traieste si le simte diferit.
David Yates pare uneori sa uite de actiunile care declanseaza intamplari majore, le lasa undeva in background si le anunta fulgerator ca intr-o piesa de teatru. La fel procedeaza cu toate personajele in afara trio-ului pe care isi concentreaza atentia. Dar nu este un fapt deranjant, mai ales ca deznodamantul povestii il vom afla de abia in vara anului viitor cand va fi lansata partea a-2-a a lui Harry Potter and the Deathly Hallows, de data aceasta in 3D.
Desi nu ma numar printre fanii filmelor (chiar daca nu am ratat niciunul) sau ai cartilor, Harry Potter and the Deathly Hallows este poate cel mai reusit episod al seriei de pana acum, tocmai pentru ca rezoneaza inevitabil prin starea transmisa in fiecare spectator. Eu una de abia astept partea 2, cu toate ca 3D-ul ar putea transforma experienta acestui film intr-una pur vizuala. Neaparat de vazut, mai ales pentru fani.
Trailer:
