Filme

#christian bale #brad anderson #ecranizare #robinson crusoe #concrete island #jg ballard

Christian Bale - un Robinson Crusoe modern in ecranizarea romanului "Concrete Island"?

Dupa ce a castigat la inceputul acestui an un Glob de Aur si a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din The Fighter, Christian Bale a devenit un nume foarte cautat de producatori.

Actorul din The Dark Knight, care va imbraca in curand pentru a 3-a oara costumul lui Batman, isi doreste sa colaboreze din nou cu regizorul Brad Anderson  si scenaristul Scott Kosar pentru un nou proiect: ecranizarea romanului concrete island de JG Ballard .

Pelicula ar marca cea de-a doua colaborare dintre Bale, Anderson si Kosar care au mai lucrat impreuna si la The Machinist. In plus, Bale a mai fost protagonistul unei ecranizari dupa un roman semnat Ballard chiar la inceputul carierei sale cand a jucat in Empire of the Sun (1987).

Regizorul Brad Anderson a vorbit despre intentia sa de a realiza o ecranizare dupa Concrete Island intr-un interviu cu cei de la site-ul Shock Till You Drop. “Este o poveste nebuna si cool in stilul lui Ballard. Christian este foarte interesat de proiect, insa trebuie sa-si elibereze agenda incarcata.”

Povestea lui Ballard merge pe ideea izolarii a la Robinson Crusoe , personajul principal fiind un arhitect de succes, pe nume Robert Maitland. Barbatul are un accident de masina pe o autostrada din apropierea Londrei si descopera cu aceasta ocazie un teren imens imprejmuit si populat chiar in inima orasului.

Ranit in urma accidentului, Maitland este fortat sa supravietuiasca cu lucrurile pe care le are in masina si cu ceea ce gaseste prin imprejurimi. Curand insa ajunge la concluzia ca existenta sa actuala ar putea fi doar o oglinda a ceea ce este in mintea lui. Si, se pare, acesta este doar inceputul povestii.

Nu se cunosc pana acest moment alte date despre productia filmului.

Christian Bale filmeaza in aceasta perioada la productia 13 Flowers of Nanjing in regia lui Yimou Zhang, iar in mai va incepe lucrul la The Dark Knight Rises , cea de-a 3-a si ultima parte a trilogiei incepute in 2005 cu Batman Begins.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea