Filme

#sarut #filme #top #titanic #leonardo dicaprio #brad pitt #angelina jolie

Cele mai hot saruturi pe marile ecrane

In aproape orice film scena sarutului este cea mai importanta. Fie ca declanseaza actiunea, fie ca este deznodamantul povestii, sarutul este punctul culminant al oricarei pelicule. Mai intai am ales cinci, apoi am mai plusat inca cinci si apoi, pe masura ce remomoram filme, am mai adaugat alte zece saruturi pasionale. Total provizoriu: 20. Si asa mi-am dat seama ca as putea face un top 100 al celor mai sexy saruturi din filme, si asta fara sa iau in calcul serialele tv. In cele din urma am ales doar 15 saruturi din cele mai cunoscute filme.

15. Humphrey Bogart si Ingrid Bergman – Casablanca

Va suna cunoscut numele Rick Blaine si Ilsa Lund? Sau celebra replica “We’ll always have Paris”? Cand spui Casablanca, spui, pe langa insasi istoria cinematografiei, cea mai faimoasa poveste de dragoste ajunsa vreodata pe marele ecran: un exilat american, Rick, intalneste in cafeneaua pe care o detine in Casablanca o fosta mare iubire, Ilsa, iar pasiunea dintre cei doi se reaprinde, in ciuda contextului istoric nefavorabil: cel de-al doilea Razboi Mondial. Casablanca este un clasic si la fel este si scena sarutului din seara de dinaintea despartirii celor doi iubiti: Rick si Ilsa.

casablanca

14. Clark Gable si Vivien Leigh – Gone with the Wind

Faceti un exercitiu de sinceritate. De cate ori ati vazut Gone with the Wind? De 5 ori? Sau poate de 10 ori? 100? Nu ma surprinde. Ca si Casablanca, Gone with the Wind este un alt classic al cinematografiei ai carui eroi, Rhett Butler si Scarlet O’Hara, nu mai au nevoie de nicio prezentare.

gone with the wind

13. Zach Braff si Natalie Portman - Garden State

Andrew Largeman (Zach Braff) a trecut prin viata ca si cum ar fi in coma pana cand moartea mamei sale l-a facut sa se lase de pastilele pe care le lua si sa vada ce se intampla. Un actor TV cu un oarecare succes in Los Angeles, "Large" (Mare) n-a mai fost pe acasa in Garden State de vreo noua ani. Intors in orasul natal o intalneste printr-o coincidenta pe Sam (Natalie Portman), o fata care este exact opusul lui si de care Large se indragosteste. Scena sarutului lor in ploaie este una dintre cele mai cunoscute din film.

garden state

12. Hugh Grant si Andie MacDowell - Four Weddings and a Funeral

Prin anii ’90, pe atunci tanarul si promitatorul actor Hugh Grant rupea inimile femeilor in Four Wedding and a Funeral, interpretand un britanic cam stangaci fara prea mare succes in dragoste. Dar asta pana cand intalneste o americanca lipsita de prejudecati jucata de Andie MacDowell. Scena finala a filmului, in care cei doi se saruta pasional in ciuda ploii torentiale, a devenit in timp la fel de faimoasa ca si Hugh Grant.

four weddings and a funeral

11. Colin Firth si Renee Zellweger - Bridget Jones’s Diary

Probabil Renee Zellweger a devenit una dintre cele mai detestate femei din lume dupa ce s-a sarutat in Bridget Jones’s Diary cu doi dintre cei mai sexy actori britanici: Hugh Grant si Colin Firth, nestiind pe care sa-l aleaga. In final, blonda Bridget a ramas la bratul frumuselului Mark Darcy (Colin Firth), iar sarutul lor cumintel printre fulgii de zapada a intrat usor in topul celor mai pasionale scene de film.

bridget jones

10. Michael Vartan si Drew Barrymore - Never Been Kissed

Personajul interpretat de Drew Barrymore in comedia romantica Never Been Kissed, Josie Geller, este o reportera care primeste misiunea de a realiza un material despre liceeni. Dar pentru a-si indeplini misiunea, Josie va trebui sa desfasoare o ancheta incognito la liceul unde fusese eleva cu ani inainte si unde suferise nenumarate umilinte din partea fetelor "cool" din scoala. Josie are sansa de a trai ceea ce i-a fost candva negat: devine o fata foarte populara in liceu si se indragosteste de un tanar profesor (Michael Vartan) pe care ar trebui sa-l “desfiinteze” in materialul ei. Josie descopera insa dragostea, iar scena de la finalul filmului, sarutul de pe terenul de baseball, starneste zambete si aplauze deopotriva.

never been kissed

9. Scarlett Johansson si Penelope Cruz - Vicky Cristina Barcelona

Vicky Cristina Barcelona, ultimul film semnat Woody Allen, nu a fost lansat inca in cinematografele de la noi, dar toata lumea vorbeste despre scena sarutului focos dintre cele doua protagoniste, Scarlett Johansson si Penelope Cruz, in camera obscura, intr-o lumina rosie!

vicky cristina barcelona

8. Brad Pitt si Julia Ormond - Legends of the Fall

Cine i-ar fi putut rezista lui Brad Pitt in Legends of the Fall? Nimeni as zice eu. Nici frumoasa Julia Ormond nu i-a rezistat nici in film, nici in afara platourilor de filmare, spun unii. Ormond joaca rolul logodnicei fratelui mai mic al lui Tristan (Brad Pitt), dar cum pune ochii pe salbaticul blond, aceasta nu viseaza decat la o poveste de dragoste cu el. Ceea ce se si intampla. Scena atat de reala dintre cei doi a stors lacrimi si suspine din ochii admiratoarelor lui Pitt.

7. Brad Pitt si Angelina Jolie - Mr. and Mrs. Smith

Din nou Brad Pitt. Ce sa faci daca omul arata bine si saruta toate partenerele de platou in timpul si in afara lucrului? Mr. and Mrs. Smith a devenit un fel de piatra de hotar in istoria omenirii. De ce? Simplu: pentru ca cei mai sexy pamanteni in viata, Angelina Jolie si Brad Pitt, si-au extins pasiunea din film si in afara ecranului. Si restul este istorie si barfa. Cand se plictisesc sa traga unul in altul in film, dl. si dna Smith trec la lucruri mai “serioase”, dar care produc la fel de multe scantei.

mr and mrs smith

6. Joseph Fiennes si Gwyneth Paltrow - Shakespeare in Love

Pana la Shakespeare in Love, Gwyneth Paltrow era cunoscuta doar ca fost partenera a lui Brad Pitt, dar nu prea era luata in serios ca actrita. Rolul din acest film a demonstrat ca Gwyneth nu numai ca da bine pe sticla, dar stie sa si joace, motiv pentru care a si primit un Oscar pentru cea mai buna interpretare feminina. In Shakespeare in Love, Gwyneth Paltrow este Viola, o presupusa mare iubire a maestrului William Shakespeare (Joseph Fiennes), iar scena primului sarut a facut istorie.

shakespeare in love

5. Leonardo DiCaprio si Claire Danes - Romeo and Juliet

Inainte de Titanic, Leonardo DiCaprio in chip de Romeo a mai cucerit o femeie: pe Juliet, interpretata de Claire Danes in adaptarea moderna a celebrei piese de Shakespeare. Povestea o cunoaste toata lumea si daca ati vazut filmul, sigur imi veti da dreptate pentru ca am inclus scena sarutului din piscina in acest top.

romeo and juliet

4. Heath Ledger si Jake Gyllnhaal - Brokeback Mountain

Doi cowboy (simbol al masculinitatii) se indragostesc in filmul lui Ang Lee, Brokeback Mountain, dar trebuie sa-si tina relatia secreta. Iar cand cei doi cowboy sunt Heath Ledger si Jake Gyllenhaal, sar scantei in cortul din creierii muntilor, unde cei doi isi incep aventura. Ce pot spune mai mult? Saratul lor pasional i-a lasat pe toti, homosexuali sau nu, fara cuvinte.

brokeback

3. Ryan Gosling si Rachel MacAdams - The Notebook

Multe vedete hollywoodiene isi datoreaza povestile de dragoste din viata reala evenimentelor de pe platourile de filmare. Nici intalnirea de la filmarile pentru The Notebook nu a ramas fara urmari pentru actorii protagonisti, Rachel MacAdams si Ryan Gosling, care si-au dus povestea de iubire si dincolo de ecran. Sincer, nu as stii care sarut din The Notebook sa-l includ in top pentru ca sunt atat de multe. As inclina parca spre cel care are loc in ploaie.

notebook

2. Tobey Maguire si Kirsten Dunst - Spiderman 1

Cate saruturi cu capul in jos ati vazut in filme? Nu prea multe, nu? De aceea scena sarutului dintre Spider-man (Tobey Maguire) si iubita sa din film, Kirsten Dunst, este in acest top. Este altfel, desi sunt si ei udati de aceeasi ploaie torentiala. 

spiderman

1. Leonardo DiCaprio si Kate Winslet - Titanic

Previzibil, vor spune unii dintre voi. La fel zic si eu, dar Leonardo DiCaprio si Kate Winslet isi merita cu prisosinta acest loc, dupa ce au fost cocotati de James Cameron in varful Titanicului. Povestea lui Jack si Rose este la fel de faimoasa ca si cea a lui Romeo si a Julietei, mai ales ca intre cele doua exista o multime de asemenari. Oricum ar fi, Kate Winslet are parte de un sarut de neuitat in Titanic.


titanic

Urmareste trailerul filmului Titanic.



Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea