Filme

#filme #top filme #filme craciun #film clasic

Cele mai frumoase filme clasice de Craciun

It’s a Wonderful Life, Miracle on 34th Street , White Christmas sau A Christmas Story sunt doar cateva dintre cele mai frumoase filme clasice de Craciun.

It’s a Wonderful Life

Cel mai iubit actor de la Hollywood colaboreaza cu regizorul favorit al Americii pentru a da nastere unuia dintre cele mai populare filme din intreaga lume. "O viata minunata" este filmul care te umple de buna-dispozitie. In rolul principal, inegalabilul James Stewart ca George Bailey, omul care primeste cel mai frumos dar de Craciun.

Cu o distributie remarcabila, din care fac parte Donna Reed si Lionel Barrymore, aceasta minunata poveste de Craciun este regizata de nemuritorul Frank Capra si ramane unul dintre filmele favorite ale tuturor timpurilor, atat in viziunea publicului, cat si in opinia criticilor de film.

Miracle on 34th Street

Kriss Kringle este in oras un batranel simpatic care se potriveste perfect descrierii mosului de la Polul Nord. Si pentru ca marele magazin Cole's avea nevoie de un Mos Craciun iar el se potrivea perfect "descrierii postului" devine in scurt timp cel mai iubit om din New York.

Susan, o fetita dragalasa, si mama ei, manager la Cole's, par a fi singurele care nu cred in Mos Craciun. Nici managerii magazinul concurent nu cred si chiar insceneaza mosului comiterea unei infractiuni pentru a fi arestat sau inchis intr-un ospiciu. Dar, asa cum stim cu totii, Mos Craciun exista, iar de Craciun mai mult ca oricand e timp pentru miracole.

White Christmas

Doua nume de mare talent din lumea cantecului si dansului, Bing Crosby si Danny Kaye, isi unesc eforturile dupa razboi, pentru a deveni una dintre cele mai cautate echipe din showbiz. Intr-o iarna, lor li se alatura doua surori, Rosemary Clooney si Vera-Ellen care pleaca spre Vermont ca sa petreaca un Craciun alb, plin de zapada.

Adevarata aventura incepe cand Crosby si Kaye descopera ca hanul este condus chiar de fostul lor general din armata, care acum are probleme financiare. Ceea ce urmeaza este o adevarata poveste de vis.

A Christmas Story

Ralphie, un baietel de 9 ani, viseaza sa aiba o arma Red Rider BB si incearca sa ii convinga pe toti ca acesta este cadoul perfect. Dar in incercarea lui se confrunta cu refuzul parintilor, al invatatorului si chiar al lui Mos Craciun insusi. Craciunul se apropie si Ralphie il viziteaza pe Mos la magazinul universal sperand sa obtina cadoul dorit.
 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea