Filme

#ce vedem #cinema #sarbatori #australia #four christmases

Ce vedem la cinema de Sarbatori!

Decembrie este luna sarbatorilor, a cadourilor, a beculetelor colorate, a pomilor impodobiti, dar si luna in care avem cele mai multe zile libere si cele mai multe cumparaturi de facut. Daca v-ati plictisit deja de atmosfera de Craciun, de bulevardele supraaglomerate, de patinoarele arhipline, de supermarketurile gemand de promotii de sezon si cumparatori care fac curse disperate cu caraciorul printre rafturi, atunci respirati adanc si dati fuga la cel mai apropiat cinematograf.

Oferta de sezon la cinema este si ea la fel de bogata ca cea din magazine, dar pariem ca este mult mai amuzanta. Cu filme precum Four Christmases, Sex Drive sau Bolt, veti depasi criza de Craciun cu zambetul pe buze garantat.

Iata de ce premiere avem parte in perioada Sarbatorilor de iarna:

Four Christmases

Tradus in romana cu titlul De Craciun nu stam acasa, filmul cu Vince Vaughn si Reese Witherspoon in rolurile principale ii va binedispune si pe cei mai exigenti cinefili.

Brad si Kate sunt un cuplu necasatorit si, ca in fiecare an de Craciun, se pregatesc sa-si evite familiile obositoare si traznite, imbarcandu-se spre destinatii de vacanta exotice. Nu insa si de data asta. O ceata densa ii blocheaza pe aeroportul din San Francisco, iar echipa unei televiziuni locale le ia un interviu, dandu-i de gol rudelor pe care incercau disperati sa le evite.

Fara scapare si incapabili sa gaseasca alt pretext, ei sunt asteptati acum acasa de tatal lui Brad. Si de mama lui Kate. Si de mama lui Brad. Si de tatal lui Kate. Patru Craciunuri intr-o zi! Kate si Brad vor trebui sa faca fata unui maraton de intalniri, parinti, frati, copii mici si plangaciosi, si toate acestea intr-o singura zi.

Four Christmases intra in cinematografele de la noi vineri, 19 decembrie.


Sex Drive

Sex Drive/In SEXcursie este inca o comedie despre adolescenti americani virgini si fara prietena, dar totusi promitatoare. Protagonistul este Ian, ultimul american virgin. Sau cel putin asa se simte cand trebuie sa mearga la facultate si toate fetele pe care incearca sa le abordeze il prefera pe fratele sau mai mare.

Ian o intalneste pe Danielle pe net si pare ca tanara este tot ce si-a dorit el vreodata: e simpatica, sexi, iar sentimentele par sa fie reciproce. Exista insa doua probleme: ii despart cateva state, iar Danielle crede, datorita profilului postat de Ian pe Facebook, ca acesta arata ca Brad Pitt.

La insistentele celui mai bun prieten al sau, Lance, Ian se hotaraste sa-si infrunte teama de a fi respins, pornind in calatoria vietii sale atunci cand Danielle ii marturiseste ca, daca el va veni pana la ea (ceea ce inseamna sa traverseze toata tara), ea i se va dedica trup si suflet.

Sex Drive va avea premiera la noi vineri, 19 decembrie.



Traitor

Ce iese cand comediantul Steve Martin face echipa cu talentatul actor Don Cheadle? Unul dintre cele mai bune filme thriller ale anului 2008. Jeffrey Nachmanoff (The Day After Tomorrow) semneaza regia si scenariul filmului Traitor/Tradator, iar Steve Martin – celebru pentru rolurile sale comice, semneaza povestea dupa care a fost inspirat filmul.

Cand agentul FBI Roy Clayton (Guy Pearce) conduce o ancheta pe firul unei conspiratii internationale periculoase, toate indiciile par sa duca spre fostul agent de operatiuni speciale american Samir Horn (Don Cheadle). Figura misterioasa care dirijeaza o retea internationala bine pusa la punct, Horn are darul de a aparea de nicaieri la scena unui dezastru, iar apoi dispare in ceata inainte ca autoritatile sa-l poata lua la intrebari.

Astfel agentul Clayton incepe sa se intrebe daca este vorba de un militar dezertor sau de ceva mult mai complicat decat aparentele. Obsedat sa descopere adevarul, Clayton merge pe urmele lui Horn in jurul globului, pe carari intunecoase intr-o lume de miciuni si secrete. In Traitor este interesant faptul ca islamo-terorismul este dezvaluit dintr-o perspectiva noua in film, cea a Al-Qaeda.

Traitor va fi lansat oficial in Romania pe 19 decembrie.



Bolt -3D

Bolt are deja doua nominalizari pe premiile Globurile de Aur si va primi probabil mai multe la Oscar 2009, fiind considerat unul dintre cele mai bune filme de animatie lansate anul acesta. In plus, filmul este 3D. Chiar daca nu sunteti fani ai genului animat, cu siguranta, cei mici vor fi innebuniti dupa supercatelul nazdravan. Asa ca nu stati pe ganduri cand va vor cere sa-l vada pe Bolt!

Bolt e un supercatel sau asa se pretinde in spectacolul de televiziune in care apare. Si, mai mult, chiar asta crede insusi protagonistul. Insa, dupa un accident care il separa de studio, Bolt (voce John Travolta) va afla pe propria piele ca nu detine nicio superputere de erou. Din Hollywoodul sau plasat in plin New York, el are de invatat niste lectii dure, dar cat se poate de nostime pentru noi.

Impreuna cu doi prieteni, Mr. Mittens, o pisica batrana, plus un hamster grasun intr-o minge de plastic transparenta, Rhino, Bolt porneste pe drumul initiatic catre casa.

Bolt va avea premiera in a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie.


Australia

Filmul regizat de Baz Luhrmann (Moulin Rouge) face parte din categoria productiilor devenite celebre inca dinainte de primul strigat de “Actiune”. Australia este un film epic, cu un buget impresionant, cu vedete hollywoodiene si o poveste pe masura.

O tanara aristocrata soseste din Anglia natala in plina salbaticie australa, unde trebuie sa faca echipa cu un fermier cam din topor. Peste cei doi trec dragostea, anotimpurile si inclusiv cel de-al doilea razboi mondial.

Australia va avea premiera in cea de-a doua zi a noului an, adica pe 2 ianuarie. Daca nu sunteti pe partia de schi sau la patinoar, dar vreti totusi sa va relaxati, mergeti la cinema sa vedeti ce fac Hugh Jackman si Nicole Kidman in Australia.



Quarantine

Printre atatea comedii, drame epice si filme animate isi face loc si o productie horror, Quarantine.
In film, Angela Vidal, reporter de televiziune, si cameramanul ei primesc sarcina de a petrece o noapte cu departamentul de pompieri din Los Angeles.

Cand un apel la 911 anunta ca o femeie in varsta a ramas prizoniera intr-o mansarda a unei cladiri, de unde se aud urlete groaznice, echipajul de pompieri si jurnalistii merg la fata locului, insa se trezesc captivi in imobil, deoarace autoritatile au declarat zona de carantina.

Dupa 48 de ore carantina este ridicata, insa locuitorii cladirii si cei prinsi inauntru nu au mai fost gasiti niciodata. Singura dovada a existentei lor este caseta filmata de echipa de jurnalisti.

Quarantine va ajunge in cinematografe pe 2 ianuarie.



Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea