shane black va regiza cea de-a treia parte a peliculei Iron Man, potrivit CinemaBlend via Deadline.
Zvonurile privind posibila colaborare a lui Black pentru Iron Man 3 au aparut in urma cu cateva zile, cand Hollywood Reporter anunta ca scenaristul lui Lethal Weapon s-a intalnit deja cu cei de la Marvel pentru a discuta despre implicarea sa in acest proiect.
Shane Black ii ia locul lui Jon Favreau, regizorul primelor doua productii din seria Iron Man. Favreau si-a anuntat despartirea de franciza in toamna anului trecut. Momentan, el se ocupa de “ Magic Kingdom ”.
Shane Black a devenit cunoscut la Hollywood mai degraba in calitate de scenarist ( Kiss Kiss Bang Bang , seria Lethal Weapon, The Long Kiss Goodnight, The Last Action Hero ), experienta sa regizorala rezumandu-se doar la un singur film. Vorbim despre Kiss Kiss Bang Bang, pelicula despre care se spune ca a relansat cariera lui Robert Downey Jr.
Iron Man 3 urmeaza sa fie lansat pe 3 mai 2013, rolul principal urmand sa fie interpretat , la fel ca si in Iron Man si Iron Man 2, de acelasi Robert Downey Jr.