Filme

#_triage-2009 #cronica #film #triage #drama #thriller

Triage - povestea unui fotograf de front

Dupa ce a fost proiectat  in competitii ca Festivalul International de Film de la Toronto, Festivalul de Film de la Roma sau Festivalul de Film European de la Sevilla, este timpul sa vedem si noi Triage, drama de razboi cu elemente de thriller a lui Danis Tanovic.

Actiunea filmului se petrece undeva la finele anilor ’80, in timpul razboiului kurdo-irakian. Mark (Collin Farrell) si David (Jamie Sives) sunt doi fotoreporteri care se avanta in teatrul operatiunilor militare pentru a surprinde imagini numai bune de publicat in ziar.

In vreme ce David decide sa se intoarca la sotia lui insarcinata, Mark ramane in zona de conflict si este grav ranit, fiind salvat de catre doctorul Talzani. In cele din urma Mark se intoarce acasa si  afla cu surprindere ca, desi David trebuia sa fi ajuns deja la sotia lui, acesta nu a mai aparut.

TriageAici intervine marea dilema (ce s-a intamplat pana la urma cu David?) care incepe sa-l macine psihic si fizic pe Mark.

Danis Tanovic – un regizor de Oscar

Cu Triage, regizorul Danis Tanovic incearca sa recupereze pauza cinematografica de aproape de aproape 4 ani de la ultimul sau film. Este acelasi Tanovic, care in 2002 castiga Oscarul pentru Cel mai bun film strain, tot cu un film despre razboi, No Man’s Land.

Cum a mai procedat si in alte filme, Danis Tanovic a ales sa centreze si sa dea cu capul, adica sa se ocupe si de regie si sa adapteze scenariul dupa romanul scris de Scott Anderson.

TriageFilmul cineastului bosniac iti atrage atentia prin contraste. Astfel, pe de-o parte avem tragediile din zonele afectate de bombardamente, iar pe de alta parte avem perioadele de acalmie, cand mirosul de praf de pusca dispare subit, norii de fum lasa loc razelor soarelui, iar fotografii nostri pot imortaliza pe film si altceva decat moarte si distrugere.

Si la nivel cromatic avem contraste: bucatelele de hartie pe care doctorul le lasa pe pieptul celor raniti (albastru  si portocaliu).

Rasturnari de situatie

Unul dintre punctele forte ale lui Triage este acela ca te tine in priza. Firul epic este pe alocuri fragmentat, spectatorul asistand la neasteptate rasturnari de situatie.

Primele scene cu Mark pe patul de spital iti sugereaza ca ar putea fi genul ala de film pe care cu siguranta multi dintre voi il stiti. Adica se incepe cu finalul si ulterior afli cum de s-a ajuns la acel deznodamant. Gresit! Este doar un artificiu de-al regizorului, de care nu-ti dai seama decat pe masura ce inaintezi in film. Danis Tanovic a stiut sa-si construiasca filmul in asa fel incat sa capteze atentia publicului pana la genericul de final.

TriajCollin Farrel
alias Mark joaca unul dintre cele mai reusite roluri din cariera. Ii da personajului tot ceea ce ii trebuie, in doze potrivite: curajul de a infrunta moartea de dragul fotografiei perfecte, camaraderia, dramele interioare cu care se confrunta, etc.

Triage este un film care trebuie vazut, pentru ca merita, iar invitatia este valabila chiar si pentru cei care nu au la suflet filmele despre atrocitatile razboaielor.

Urmareste mai jos trailerul filmului Triage:

  •   2010-03-03
  •  

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.