In spatele productiei sta reteta de succes aplicata de producatori si in cazul francizelor "Twilight Saga" si "Hunger Games". "Divergent" tine de asemenea vie reteta productiilor-trilogie realizate dupa romane celebre, in cazul de fata autor fiind Veronica Roth. Producatorii au anuntat deja si datele de lansare pentru urmatoarele filme ale seriei: "Insurgent-2015" si "Allegiant-2016". Iata si alte francize care au marcat istoria filmului american!
"Stapanul inelelor"
Filmele realizate de Peter Jackson dupa opera lui J.R.R. Tolkien s-au bucurat de un succes fulminant la public, nu mai putin de 2,9 miliarde de dolari intrand in conturile producatorilor in cei 13 ani de la lansarea sa.
De altfel, partea a treia a trilogiei, "Intoarcerea Regelui", a fost al doilea film dupa Titanic, care a obtinut incasari de peste un miliard de dolari. "Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelu" a obtinut si 11 premii Oscar, incluzand categoriile "cel mai bun film" si "cel mai bun regizor".
"Spiderman"
Realizat dupa benzile desenate create in 1962 pentru Marvel Comisc de catre Stan Lee și Steve Dikto, "Omul Paianjen", versiunea cu Tobey MaGuire si Kirsten Dunst, a colectat din buzunarul spectatorilor 2,5 miliarde de dolari.
"Razboiul Stelelor"
O prima varianta a povestilor aduse pe marele ecran in trei parti a realizat-o George Lucas prin SF-ul " Razboiul Stelelor". Poveste galaxiilor indepartate si a cavalerilor Jedi a adus de la finalul anilor '70 si pana acum un profit de 1,9 miliarde $. Ulterior, Lucas a revenit asupra povestii adaugand o trilogie cinematografica a povestii initiale. Planurile sale de viitor includ realizarea unei alte serii de trei filme care sa duca povestea mai departe.
Ice Age si Toy Story
Ultimele doua pozitii din top sunt ocupate de animatiile celor de la Blue Sky Studio si Pixar. Astfel, "Ice Age", povestea aventurilor turmei atipice formate din Manny, Diego si Sid, aruncata in valtoarea evenimentelor geologice de nazbatioasa paleo-veverita Scrat, a adus incasari de nu mai putin de 1,8 miliarde de dolari.
Aceleasi incasari le-a realizat si "Toy Story", o animatie bazata pe aventurile unui grup de jucarii care prind viata in absenta oamenilor.
Sursa foto: imdb.com