Filme

Top 10 seriale de succes

Ne-au facut sa plangem sau sa radem alaturi de personajele lor, sunt subiectul cel mai discutat in pauza de masa la birou sau cand iesim cu prietenii la sfarsit de saptamana, sunt cauza multor nopti pierdute in fata monitorului sau a televizorului din curiozitatea de a vedea inaintea tuturor ce se va intampla in episoadele urmatoare, ne-am despartit cu greu de multe din ele si le-am revedea ori de cate ori se iveste ocazia. Este vorba despre serialele de succes, care ne tin lipiti de ecranul de sticla cel putin o jumatate de ora pe zi.

Am alcatuit aici un top al celor mai de succes 10 seriale care au rulat (este un bun prilej de a ne aminti de ele) sau mai ruleaza inca pe micul ecran, sperand ca va vom bucura pe multi dintre voi, iar pe cei care inca nu le-ati vizionat, poate va vom convinge s-o faceti.

1. Friends

10 ani a rulat serialul la televiziunile americane, in Romania a aparut ceva mai tarziu, dar ne-am bucurat de fiecare secunda petrecuta alaturi de cei sase newyorkezi trazniti, Rachel, Monica, Phoebe, Chandler, Joey si Ross, in drumul lor de la tineri dezorientati si imaturi la adulti cu familie, dar mereu pusi pe glume.

Am ras cu ei, am incercat sa ne identificam cu ei, am facut pariuri de tipul cine cu cine va ramane la sfarsit si ne-am intristat cand serialul si personajele sale colorate si-au luat ramas bun in 2004. Friends este, poate, cel mai vizionat si mai de succes serial al tutoror timpurilor, iar daca nu l-ati vazut pana acum, incepeti sa va cumparati dvd-urile cu cele 10 sezoane, pentru ca nu stiti ce pierdeti.

2. Seinfeld

Sinonim cu numele lui Jerry Seinfeld, comediantul responsabil de toate glumele serialului si unul din creatori sai, Seinfeld, este considerat cea mai amuzanta serie de televiziune si pe buna dreptate. Timp de 9 sezoane, serialul Seinfeld si personajele sale s-au falit cu faptul ca este un show despre nimic, si totusi, oricine a vazut macar cateva episoade din el, poate afirma exact contrariul: este un show despre tot, cu patru personaje cat se poate de pline de defecte, Jerry, George, Kramer si Elaine.

Aventurile lor sunt intodeauna hilare si adesea capata proportii pantagruelice in jungla unui oras care nu doarme niciodata, New York. Serialul a inregistrat un asemenea succes, incat si azi, la 10 ani de la incheiearea lui, televiziunile din toata lumea difuzeaza inca reluari ale show-ului.

 

3. Sex and the City

Blonde, roscate, brunete, scriitoare, avocate, femei de afaceri sau sotii, patru femei trecute de 30 de ani vorbesc si barfesc cu nonsalanta despre viata lor sexuala (sau despre lipsa ei), despre aventurile de-o noapte, despre iubirile ratate si incearca sa gaseasca noi moduri de a reinventa statutul femeii la fsarsitul anilor ’90. Vulgarul "fuck" nu a sunat niciodata mai sexy ca in "povestile" celor patru newyorkeze, Carrie, Samantha, Miranda si Charlotte. Cele 6 sezoane ale serialului Sex and the City vor fi continuate anul acesta de un film pentru marele ecran, Sex and the City: The Movie, care sa speram ca va avea acelasi succes ca si show-ul de televiziune.




4. Desperate Housewives

Un alt serial cu si despre femei, spre disperarea si dazamagirea multor barbati. Dupa incheierea serialului Sex and the City, scenaristii americani au aratat ca nu pot ramane in pana de idei, atata timp cat muza sexului frumos ii inspira. Astfel a aparut Desperate Houswives, ajuns acum la al patrulea sezon in Statele Unite, un serial despre viata plina de secrete si minciuni a cinci vecine de pe Wisteria Lane, intr-o suburbie americana. Totul este "condimentat" de sinuciderea misterioasa a unei vecine. Intalniti-le pe cele cinci doamne responsabile de succesul unui serial ce a declansat o isterie printre fanii sitcom-ului: Susan, Lynette, Bree, Gabrielle si Eddie.


 

5. Lost

Cred ca nu este serial mai asteptat decat Lost, si asta la nivel planetar. Desi nu este o comedie, serialul de aventuri a devenit un succes imens chiar de la primul episod. Acum a ajuns deja la sezonul 4, iar sfarsitul nu se intrezareste nici pe departe. Pentru cei care inca nu au auzit de Lost (nu stiu daca a mai ramas cineva necontaminat de aceasta manie), serialul ne tine cu sufletul la gura, in timp ce dezvaluie aventurile a 48 de supravietuitori ai unui accident de avion . Izolati pe o insula pustie in mijlocul Oceanului Pacific (sau cel putin asa cred protagonistii...si noi odata cu ei), cei 48 trebuie sa se confrunte cu propriile slabiciuni si nenumaratele mistere si capcane pe care le ascunde insula.


 

6. Prison Break

Aveam un dubiu in alcatuirea acestui top: nu as putea spune sigur daca Lost este mai de succes decat Prison Break sau invers! Mania Prison Break a luat nastere in 2005, bineinteles tot in Statele Unite, dar s-a extins rapid, iar acum reprezinta singura concurenta serioasa pe care o are Lost. Succesul se datoreaza in parte povestii (in urma unei conspiratii politice, un om nevinovat este inchis si condamnat la moarte, iar unica sa sansa de a fi salvat sta in fratele sau, care face tot posibilul pentru a ajunge in aceeasi inchisoare, sperand ca va reusi sa evadeze impreuna cu fratele condamnat), dar si celor doi protagonisti chipesi, Lincoln si Micheal.


 

7. Grey’s Anatomy

Grey’s Anatomy merge pe un drum deschis in anii ’90 de seriale precum ER sau Chicago Hope, dar aduce ceva nou totusi: o alta abordare (in afara spitalului si a salii de operatii si doctorii sunt...oameni) si un deosebit simt al umorului. Serialul se vrea totusi o drama (cu mult haz) despre vietile a cinci interni si superiorii lor de la Seattle Grace Hospital.


 

8. Six Feet Under

Fiecare zi petrecuta in viata, este o zi buna. Acesta e tagline-ul serialului si totdodata mesajul sau. O drama in 5 sezoane, care desi s-a incheiat in 2005 continua sa-si fascineze telespectatorii cu o viziune originala, optimista si plina de umor negru asupra vietii si a mortii. Protagonisti: o familie cu nenumarate probleme, a caror sursa de venit o constituie firma de pompe funebre pe care o detin in propria casa. Creatorul filmului este Alan Ball, scenaristul premiat cu Oscar pentru American Beauty, iar daca v-a placut filmul cu Kevin Spacey, va fi imposibil sa nu indragiti si personajele din Six Feet Under.

 

9. Roma

Un serial despre prietenie, dragoste, putere si razboi in Roma antica, care va va tine lipiti de micul ecran. Roma va garanteaza doua sezoane de suspans in epoca lui Iulius Cezar, si va va da o lectie de istorie prin care veti intelege cum s-a conturat lumea. Povestea se concentreaza pe viata a doi soldati romani si familiile acestora prinse in valtoarea tranzitiei de la republica la imperiu.


 

10. Heroes

O drama de proportii epice despre care vorbeste toata lumea a aparut de curand si in perisajul televiziunilor de la noi. Pot oare oamenii obisnuiti sa detina puteri supranaturale? Serialul este facut in asa fel incat sa trezeasca intrebari chiar si in mintea celor mai sceptici dintre telespectatori. Daca sunteti fani ai supereroilor, atunci cu siguranta ca nu veti pierde nici un episod din Heroes.



Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea