Filme

#_da-mai-departe-2000

Nu e o greseala! Titlul corect al filmului e „O crima ferpecta“

Ultima perioada a fost un tur de forta pentru publicul de film de la noi. Sezonul de toamna inseamna filme unul dupa altul. Ce sa mai zici daca trebuie sa si scrii despre ele? Te foiesti in scaun, treci stingul peste dreptul si dreptul peste stingul, te mai uiti la ceas. Nu e frumos sa pleci. Asta in caz ca filmul te plictiseste.

In numarul de fata o sa trecem, "practic", in revista citeva dintre ultimele filme. Unele merita, altele mai putin. Nu o sa le iau in ordine valorica, ci asa cum mi le aduc aminte.

"Traieste! / Va, vis et deviens" este cel mai recent film al lui Radu Mihaileanu si al doilea care ruleaza in Romania dupa Trahir. Continui sa regret ca Train de vie n-a putut fi contractat de un distribuitor roman si n-a intrat in programul cinematografelor. Comparat cu Train de vie, Traieste! mi s-a parut mult mai palid si conformist din punct de vedere stilistic. Nu e mai slab. E alta maniera de a face film. Este vorba insa, din cite se pare, de primul film ce trateaza "Operatiunea Moise" prin care, in 1984, Israelul si Statele Unite au recuperat mii de evrei etiopieni ce-si parasisera tara din pricina noului regim pro-sovietic si locuiau in tabere de refugiati din Sudan. Eroul filmului e un copil, crestin etiopian, care e trimis cu o mama de imprumut in Israel, pentru a se salva. Acolo da de o alta mama, o femeie cu inima buna, a carei familie il infiaza. Filmul urmareste viata acestui copil in cele trei etape care corespund titlului – "Pleaca, traieste si desavirseste-te". Astfel: copilaria, adolescenta si maturitatea (faza in care, dupa ce a studiat la Paris, eroul se intoarce in Israel). Filmul a fost realizat dupa o minutioasa munca de documentare si chiar a fost inspirat dintr-o poveste reala. Regizorul spune ca a dorit sa se tina aproape de latura documentara, dar acest lucru e partial vizibil, pentru ca filmul apasa prea mult pedala lirica, incepind cu muzica tinguita, care da singura cheia de lectura. Realizat insa profesionist, cu actori bine condusi, filmul impresioneaza – pe linga veridicitatea lui – mai degraba prin relatia lui Schlomo cu mama lui israeliana, Yael, gratie excelentei actrite Yael Abecassis care extinde legatura mama adoptiva-fiu la generozitatea unui fel de iubire universala, plina de acceptare.

"Cheia schelet/ The Skeleton Key" este un thriller paranormal cu o distributie selecta, ce-i drept (Kate Hudson, Gena Rowlands , John Hurt), dar extrem de conformist si el sablonului hollywoodian (dupa care s-a tras, recent, si Amityville). O tinara infirmiera merge la noul ei post de pe linga New Orleans, unde, intr-o casa veche, are de ingrijit un barbat paralizat si mut, dupa o incursiune in podul casei. Cum nevasta acestuia ii da o cheie universala, fata incepe sa circule prin casa si sa caute rezolvarea misterului unei usi care nu poate fi deschisa. Problema cu acest gen de filme este ca sint suparator de asemanatoare, astfel incit efectele sint numai de suprafata – tresari in scaun, te stringi de incheietura miinii, dar nu ai emotii estetice ori intelectuale. Totul e facut dupa prescriptie si eliberat compensat.

Compensat cu, eventual, "Camionul rosu-gri", road-movie balcanic produs de Slovenia, Serbia si Muntenegru, care a facut parte din selectia TIFF-ului clujean. Nu departe de Kusturica, poate si datorita actorului Srdjan Torovic (care a jucat in Underground si Pisica alba, pisica neagra), filmul e o poveste de dragoste interetnica de chiar dinaintea inceperii razboiului din fosta Iugoslavie. Colegii de breasla au iesit incintati de la vizionarea de presa, insa pe mine filmul nu m-a dat pe spate. Actrita Aleksandra Balmazovic joaca prost si toata insiruirea de peripetii mi s-a parut ieftina, cliseizata, lipsita de umor ori de emotie. Singura poanta pe care am gustat-o a fost cea cu confreria nescrisa a celor care au condus la viata lor un camion Mercedes Benz. Oamenii astia se respecta dincolo de orice divergenta sau conflict si nu se ataca intre ei. Asa o fi, din pacate nu stiu cum e nici macar sa conduci un camion. Iar din film mi-a placut numai muzica. Putin.

"O crima ferpecta/ Crimen ferpecto" (nu e o greseala, asa e titlul) e o comedie neagra semnata de un cunoscut cineast spaniol, Alex de la Iglesia . Nici filmul asta nu mi-a placut. E o combinatie de comedie sexy cu farsa politista si comedie neagra, de genul picioare taiate cu maceta. Actorii sint uriti si netelegenici, umorul nu stiu unde era, ca nu l-am descoperit, dar interesul vine dinspre latura politista, caci, pentru a scapa de nevasta urita, eroul pune la punct un plan intr-adevar inteligent.

Cam atit pentru azi. Multumesc pentru atentie. La revedere!
  •   2005-11-10
  •  

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Sfatul expertului

Top

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste aici.