Nights in Rodanthe acutizeaza depresia de toamna

Nights in Rodanthe parea acceptabil din trailer, o drama romantica cu nitica siropeala tomnateca, dar altceva este sa induri la cinema un calup de lacrimi si suspine timp de mai bine de o ora si jumatate. In final nu ramai cu nimic din acest film, decat cu banii dati, timpul irosit si inca un strop de depresie, daca mai era nevoie.

Iubire ca la 20 de ani

Sa trecem repede la povestea propriu-zisa: Adrienne Willis (Diane Lane) este o mama casnica, cu doi copii la scoala si un sot care a fugit in lume cu o buna prietena de-a ei. Evident, separarea era inevitabila. Adrienne este rugata de cea mai buna prietena a sa sa aiba grija de hotelul acesteia timp de cateva zile si de singurul oaspete venit pentru un weekend. Locatia micului hotel este de vis: o casa cu doua etaje , din lemn, aflata exact pe plaja si departe de orice alta asezare.

Singurul oaspete al lui Adrienne este doctorul Paul Flanner (Richard Gere) venit in Rodanthe pentru a se intalni cu sotul unei paciente care murise accidental pe masa de operatie. Filmul este previzibil si probabil v-ati dat deja seama ca intre cei doi va izbucni o pasiune la fel de aprinsa si de scurta ca cea de pe Titanic (povestea lui Jack si Rose).

Si cum numai in filmele americane se poate, trei zile sunt de ajuns pentru Adrienne si Paul sa se indragosteasca, sa se iubeasca nebuneste ca la 20 de ani si sa-si vindece reciproc ranile si traumele de-o viata: ea nu stie daca sa-l ierte pe sotul nabadaios, iar el nu poate trece peste moartea unei paciente in timp ce incearca sa reia comunicarea cu fiul sau (tot doctor), plecat in misiune medicala intr-o tara din America de Sud.

Richard Gere - vesnicul gigolo american

Pe scurt, Nights in Rodanthe nu este nimic altceva decat un film romantic , siropos, previzibil, plictisitor, vazut de atatea ori incat nu mai este nici macar credibil si care nu mai poate entuziasma nici macar gospodinele trecute de prima tinerete (tinta evidenta a producatorilor filmului) care suspina inca dupa un Richard Gere cu parul alb ca un bunicut.

Diane Lane este singurul motiv pentru care filmul merita vazut. Actrita americana ne demonstreaza inca o data ca nominalizarea la Oscar pentru Unfaithful din 2002 (o drama, in care, culmea, joaca rolul sotiei infidele a lui Richard Gere) nu a fost o intamplare. Jocul ei este realist, uman si induiosator, fara a cadea in melodramatic.

Richard Gere interpreteaza un barbat intre doua varste care incearca sa se apropie de fiul sau, pentru care nu a stiut cum sa fie tata, si sa faca fata unui proces in care ar putea fi acuzat de malpraxis. Din pacate Gere a ramas blocat undeva intr-un rol de vesnic cuceritor de inimi care se pricepe sa salveze doar femei cu dileme sentimentale. Personajul sau este plat, neconvingator si plictisitor.

In roluri secundare surprind placut James Franco (fiul lui Flanner), Scott Glenn si tanara Mae Whitman (fiica lui Adrianne). Scenariul este sarac, replicile sunt goale si banale, la fel ca si creativitatea regizorului George C. Wolfe.

Iar cireasa de pe tort, mai suparatoare decat rigiditatea lui Gere si saracia dialogurilor, este casa de lemn de pe malul oceanului, construita pe nisip si care de trei generatii se impotriveste uraganelor. Evident, la o asemenea “gogoasa” care insulta pana si inteligenta unui cimpanzeu, poti doar sa articulezi un “Ceeee?” isteric si prelungit si sa te gandesti la ravagiile facute de Katrina, Ike sau Gustav in fiecare an pe costele nord-americane.

In concluzie, oferta de filme este generoasa in cinema-urile de la noi, asa ca nu va opriti asupra lui Nights in Rodanthe, nici macar daca sunteti fane inraite ale lui Richard Gere si visati la o noapte romantica intr-o casuta la malul marii.

NOTA 5/10