Filme

#_da-mai-departe-2000

Narnia -Taramul din sifonier

Daca
sufletul va plange dupa un film fantastic pentru toata familia, gasiti pe marile ecrane, ideal pentru o iarna fara zapada, The Chronicles of Narnia: The Lion, The Witch & The Wardrobe. Filmul este o excelenta modalitate de a evada intr-o lume unde totul este posibil, unde profetiile se indeplinesc, copiii ajung regi si animalele vorbesc. Povestea e captivanta uneori hazlie alteori plina de suspans, intesata de efecte speciale de zile mari, asa ca nu trebuie sa o ratati.

Micutii eroi sunt patru frati Lucy, Susan, Peter si Edmund Pevensie, care se refugiaza in timpul razboiului in casa imensa a profesorului Digory Kirke. Fantasticul isi demonstreaza puterile asupra noastra numai atunci cand casa cu pricina se dovedeste a fi un teren mult mai vast decat era de asteptat pentru ca adaposteste o poarta spre o alta lume, in afara timpului, un taram vrajit…Narnia.

Practic, un aparent banal sifonier isi deschide usa si ne primeste intr-un vis alb, in care e iarna vesnica si nu e niciodata Craciun.
Eroii povestii, Lucy, Susan, Peter si Edmund nu au puteri iesite din comun, nu zboara, nu se metamorfozeaza insa sunt inconjurati de tot soiul de personaje adjuvante: un cuplu simpatic de castori zglobii, un Mos Craciun care le face cadouri cu proprietati miraculoase si… o sa mai vedeti voi.

Ca o ironie a sortii, fugind din calea unui razboi de proportii in plan real, cei patru frati devin in Narnia ei insisi conducatori ai unei lupte pe viata si pe moarte, cu Vrajitoarea Alba. In Narnia totul sta in puterea lor pentru ca numai “cei doi fii ai lui Adam si cele doua fiice ale Evei” pot indeplini o profetie, pot pune capat raului. De aici actiune si suspans, tradare si curaj nebunesc, peisaje care-ti taie rasuflarea… Personaje de tot soiul de la cai, vulpi, ursi polari, rinoceri , leoparzi, lupi, castori vorbitori pana la pitici, sirene, ciclopi, centauri, minotauri, sunt amestecate in poveste fara sa protesteze si asta face unic, plin de culoare si neobisnuit de atragator taramul Narniei.

Inteleptul leu Aslan , regele, e bomboana de pe tort in materie de creaturi plamadite pe computer . Realizat fara fisuri, cu miscari cat se poate de naturale pentru un leu vorbitor, Aslan, in calitate de produs, va va convinge, daca mai e cazul, ca filmul merita zece plus la efecte speciale. Vocea lui Aslan, patrunzatoare si demna, e cea a lui Liam Neeson.

Din punct de vedere temporal in Narnia actiunea se intinde de-a lungul catorva ani iar in realitate … mai bine nu dezvalui surpriza filmului. De fapt cine mai stie care e realitatea? Usurinta cu care suntem aruncati prin sifonier din lumea reala in lumea imaginara ne cucereste definitiv si ne face sclavii unei povesti minunate ce se tese pe coloana sonora a lui Alanis Morissette . Superb!

  •   2006-01-05
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu: Unde poti inota cu delfinii

Expertul Acasa.ro, Carmen Neacsu

Pune o intrebare


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii