Filme

#_da-mai-departe-2000

Microcosmos – macro-vraja

Prima oara cind am vazut documentarul poetic Microcosmos – Le peuple de l’herbe, am facut rost de un afis cu un cal de iarba care avea in spate, mare si alba , luna. Cam in aceeasi perioada citeam "Dimineata magicienilor" de Louis Pauwels si Jacques Bergier. Cartea a fost editata din nou, iar eu am vazut, intimplator, iarasi filmul. Dar tot nu ma pot opri sa nu ma refer la un pasaj care la vremea respectiva m-a dat gata. Povesteste unul dintre cei doi autori ai cartii ca, la un moment dat, venea seara spre casa. Era ceata, una s-o tai cu cutitul. Deodata s-a speriat foarte tare, pentru ca era cit pe ce sa se ciocneasca de un corb care zbura la joasa inaltime. Dupa ce i-a trecut sperietura, omul s-a pus in pielea corbului si a ajuns la concluzia ca acesta, derutat de ceata, intrase in lumea oamenilor si ca a fost cu siguranta mult mai panicat fiind aproape sa se ciocneasca de o fiinta imensa si inspaimintatoare.

In Microcosmos, Claude Nuridsany si Marie Perennou opereaza si ei o schimbare de perspectiva. Spatiul de viata al insectelor, chiar daca are 20 de centimetri patrati, devine o lume in sine, cu distante apreciabile, in care timpul curge dupa alte unitati de masura decit in lumea oamenilor. Aparatul de filmat il determina pe spectator sa se faca mic-mic, ca in " Alice in Tara Minunilor ", si sa priveasca de la aceeasi inaltime albina Eucera, scarabeul sacru cu destinul lui Sisif, fluturii, carabusii, furnicile si omizile. Nu am inteles un lucru: de ce pe carcasa DVD-ului e pus un zero in dreptul continutului violent, cind asisti la un snuff movie in toata regula? Fazanul ciuguleste furnicile pe viu si pe bune, iar scena e mai horror decit orice secventa regizata din vreun film violent. La fel, continutul erotic e si el in limite normale (teoretic), dar nimic mai erotic decit o partida de sex intre mamarute sau una intre melci sau o polenizare intre albina Eucera si orhideea Ophrys. Cred ca ar trebui reconsiderate notiunile de pornografie.

Insectele seamana cu oamenii. Si ele se bat pentru resurse (vezi mamaruta caftita de furnici), si ele se spala dimineata cu labutele (sic) pe fata, si ele maninca urit, si ele fac pui. Concureaza oamenii pina si la capitolul arta. Putine lucruri la fel de hipnotice am mai vazut, executate de oameni, ca momentul final al filmului, cind un tintar isi desavirseste maturizarea la suprafata apei. El o atinge ca si cum ar intepa o pinza, scoate doua „labute“ (prefer sa le zic asa), pe care le intinde cu grija, dupa ce pentru o clipa semanase uluitor de bine (chiar si la fata!) cu un „Buddha cu o mie de brate“. Apoi isi intinde „labutele“, le scoate la aer si pe celelalte si, cu toate fixate pe pinza apei, sta o clipa sa-si traga sufletul inainte de a tisni.

Filmul e la mii de ani-lumina de un documentar stiintific, desi ne introduce in zone de umbra, cum ar fi coridoarele furnicilor. Dar nici o clipa el nu ne lasa sa ne imaginam ca exista oameni in spatele aparatelor. E o mica tragedie greaca aici, care respecta cele trei reguli clasice – unitate de loc, de timp si de actiune –, dar care are si multa poezie bagata intre rotite, poezie care e, culmea, naturala.

Acum, ca l-am vazut, va fi mult mai mare responsabilitatea de a calca precum animalul prin iarba, gindindu-ma cita „lume“ pot ucide.



Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea