Filme

#_michael-clayton-2007

Michael Clayton - adevarul poate fi ajustat

Filmul se intituleaza Michael Clayton, iar sub deviza “Adevarul poate fi ajustat” m-am asteptat sa fiu martora la o poveste despre acel Michael Clayton si adevarurile din jurul sau, desigur.

A trecut prima ora din film, asteptam in continuare sa mi se explice mai multe despre Michael Clayton si ce face el pentru a putea intelege unde se indreapta filmul. De abia spre final, totul s-a lamurit. Am aflat, dupa “un drum destul de anevoios” ce face si de ce, Michael Clayton (George Clooney).

Poate daca cineva m-ar fi pregatit inainte as fi putut aprecia filmul la valoarea sa. Caci are o valoare, cu siguranta. Si la final te convingi de asta. Insa cat e de valoros si incitant ca film, daca nu reuseste sa transmita de la inceput nici tehnica abordata si nici mesajul incorporat?

O poveste delicata

Pe scurt, filmul se construieste in jurul a trei puncte de baza: compania UNorth reprezentata in film de Karen Crowder ( Tilda_Swinton), firma de avocatura la care Clayton este angajat, reprezentata de Marty Bach (Sydney Pollack) si Michael Clayton (George Clooney), prins la mijloc intre cele doua.

UNorth este o mare companie care s-a trezit cu reclamatiile a peste 450 de oameni si cu un process in care e acuzata ca ar polua o anumita zona in care isi desfasoara activitatea. Compania de avocatura este cea care incearca sa salveze compania si sa ii rezolve problemele.

Cu Michael Clayton situatia e mai delicata. Nu reusesti sa pricepi de la inceput care ar fi functia lui sau domeniul de activitate. Lucreaza la o firma de avocatura, dar nu e avocat, e doar un simplu consultant de specialitate. Oficial, caci off the record Clayton este un “reparator”. Un om de serviciu, dupa cum se intituleaza atat el, cat si colegii sai. Este cel care e consultat la aparitia unei probleme ce trebuie musamalizata, reparata, stearsa, ajustata sau pur si simplu “aruncata la gunoi”.

In cazul de fata Clayton se implica, fara voia sa la inceput, ajungand sa isi riste propria viata spre final si sa isi puna la indoiala principiile de viata si moralitatea. Nu va dezvalui mai multe despre subiect pentru a nu strica placerea.

Un thriller al ideilor

Michael Clayton este un thriller. Este unul la nivel de idei, concepte sau principii de viata . Este o drama ce se desfasoara in jurul acestui personaj destul de neclar construit si a adevarurilor pe care le “joaca” la propriu printre degete.

Background-ul lui Clayton e destul de frustrant construit, la fel si implicarea sa in cazul tratat. Am aflat despre el doar ca nu prea are o viata proprie, are un baietel si o problema cu jocurile de noroc si datoriile. Familia e atat de vag conturata, incat nici nu prea intelegi cat de stranse sau existente sunt relatiile dintre ei. Ce condenseaza mai bine ceea ce e Michael, ar fi una dintre replicile ce i-au fost aruncate: “Toti politisti cred ca esti un avocat exceptional, in timp ce toti avocatii te cred a fi politist. Nici tu nu stii ce esti”

De aici si nelamurirea legata de adevarata valoare a filmului. As putea spune, simplu, ca e un film linistit si calm, fara rasturnari de situatie. Un film care vrea doar sa prezinte.insa de ce aceea frsutrare inexplicabila?

Mi-am pus intrebarea daca nu cumva realizatorii filmului si-au propus mult mai mult decat trebuia, de aici neclaritatea si frustrarea mea ca spectator. Nu mi-a pasat de ce sau cum va evolua situatia, pentru ca nici ei nu au gasit modul cel mai potrivit de a mi-o prezenta. Nu s-a nascut empatie . Dar nici respingere totala.

Interpretarea lui George Clooney este impecabila, scenariul beneficiaza de niste schimburi de replici geniale, iar mesajul transmis este unul convingator si provocator Insa tot produsul, pus cap la cap, si toata realizarea induc o stare de confuzie.

Concluzia ar fi ca este, cu siguranta, un film ce merita vazut. Si, desigur, este si un film ce in final isi arata valoarea ascunsa. Ramane doar intebarea: de ce s-a ales cel mai dificil si complex mod de a prezenta ceva ce pare atat de simplu si corect gandit, ceva ce pare desprins din timpurile si problemele actuale fara nici un artificiu de fantezie?

Ramane ca fiecare dintre noi sa isi gaseasca propria interpretare si sa-i desluseasca valoarea, poate la mai mult de o singura vizionare.

NOTA: 8/10



Daca vrei sa afli inaintea tuturor ce se intampla in lumea filmului si la ce sa te astepti de la noile aparitii, aboneaza-te la Newsletterul de Cronici Cinema.acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Cauta-ti perechea