Toate ca toate, dar de data aceasta chiar nu mai inteleg ce vrea poporul. Si clar, ma gandesc ca trebuie sa le fie foarte greu saracilor producatori de la Hollywood sa multumeasca un cinefil in ziua de azi. De ce spun asta?
Pentru ca vroiam sa ma duc si eu la Knowing, cea mai recenta productie a lui Alex Proyas de la I, Robot incoace si am zis sa arunc un ochi la ce vorbeste lumea in targ ca sa ma lamuresc daca merita sau nu.
Dupa pomelnicul de recenzii citite, care mai de care mai ireverentioase, mi-am zis ca merita sa vad aceasta pelicula doar pentru a face nota discrepanta si a ma revolta impotriva celor multi care ma indeamna sa nu ma duc. Si bine am facut...daca ma luam dupa ei, chiar riscam sa pierd un thriller SF destul de bun.
O capsula a timpului si un sir de numere aparent ilogic
In 1959, cu ocazia infiintarii unei scoli elementare, o clasa de copii face niste desene pe tema viitorului, creatii puse ulterior intr-o capsula a timpului programata sa se deschida peste 50 de ani. O fetita insa, pe numele ei Lucinda (Lara Robinson), in loc sa faca un desen cu o nava spatiala sau un robot ca restul copiiilor, umple coala de hartie cu un sir de numere aparent ilogic.
Dupa 50 ani, la celebrarea aceleasi scoli, capsula este deschisa si foaia fetitei ajunge in mainile elevului Caleb Koestler (Chandler Canterbury). Tatal sau, John Koestler (Nicolas Cage), profesor de astrofizica la MIT, realizeaza ca numerele respective reprezinta de fapt datele, locatiile si numarul de morti ale celor mai mari catastrofe din ultimii 50 ani. Ultimul rand al foii prezinta insa 3 evenimente care nu s-au petrecut...inca.
Intr-o cursa contra-cronometru, John incearca sa opreasca desfasurarea acestor dezastre si isi da seama pe parcurs ca implicatiile lui si ale fiului sau, Caleb, in toata aceasta poveste sunt mult mai pline de semnificati decat par a fi si ca o viziune apocaliptica asupra lumii ii darama complet teoria sa asupra determinismului si coincidentelor.
Te pot anunta de pe acum ca, timp de 2 ore si ceva, cat tine filmul nu te vei plictisi deloc. Fie ca esti un pasionat al proiectelor SF, fie ca esti doar un amator de thrillere, te vei ridica de pe scaun, la finalul filmului, multumit de ceea ce s-a proiectat in fata ta. Binenteles, asta daca nu faci parte din randul cinefililor imposibil de multumit.
Un tata fizician si un copil matur fata in fata cu dezastrele lumii
Nicolas Cage face un joc actoricesc bunicel, putin mai matur as putea spune, dar care nu iese insa din tiparul specific filmelor sale precum Con Air sau National Treasure. Un lucru este cert insa, il prinde bine postura de profesor fizician, tata singur, indurerat de pierderea sotiei si incercat de neputinta de a face ceva pentru a salva omenirea. Copilul, Caleb, interpretat de Chandler Canterbury este creionat cu maturitatea unei persoane de 30 ani, lucru usor de observat chiar de la inceputul filmului, prin concizia si coerenta cu care acesta ii da replici tatalui sau. Maturitatea atribuita de scenaristi lui Caleb, ne anunta parca rolul important pe care il va juca acesta in finalul peliculei.
Diana Wayland insa, personajul feminin, interpretata de Rose Byrne, nu face decat sa scoata din minti orice femeie cu uzul ratiunii si al emanciparii in parametrii normali. Isteriile pe care Diana le face in benzinarie , dupa ce ii fura copilul lui John, refuzand sa inteleaga ce se intampla in jurul ei si totodata sa admita solutia propusa de profesor, te fac sa crezi ca scenaristii de la Hollywood refuza pur si simplu sa depaseasca etapa misoginismului si astfel si creearea acestui steoreotip feminin isteric, neputincios care nu face decat sa incurce treburile barbatului.
Extraterestii angelici salvati de efectele speciale senzationale
Introducerea extraterestilor in aceasta poveste este, probabil, una dintre putinele lucruri care mi s-au parut rasuflate in Knowing-ul lui Proyas. Unde mai pui ca acestia mai sunt asociati si cu ingeri, ceea ce nu face decat sa se cutremure din temelii toata suflarea Vaticanului si sa pufneasca de indignare toata dogma crestina.
Efectele speciale insa, spala de pacate reminescentele ateice ce se resimt in acest plot. Scena cu avionul care se prabuseste cred ca a fost unul dintre cele mai reale si mai vii cadre vazute in ultimul timp. Ai pur si simplu senzatia ca te afli si tu acolo, printre ruinele metalice ale fuselajului si ca suferi alaturi de victimele innebunite de panica, ce alearga de colo colo cuprinse de flacari, in incercarea de a se salva.
Finalul creeaza, insa, controverse. Totusi, sustin, in continuare, ca Knowing-ul lui Proyas este un film bun, de la regie, la plot, distributie si efecte speciale. Chiar daca mai are scapari pe alocuri, aceasta pelicula incadrata in seria filmelor ce vorbesc despre dezastre, are de toate: actiune, suspans, mister, dogme religioase, preocupari filosofice si viziuni stiintifice. In plus, productia lui Proyas reuseste cu finete si subtilitate sa imbrace cliseele hollywoodiene in haine proaspate si vii ce iti fac cu ochiul.
Inchei, spunand doar atat: Knowing este un film bine realizat, condimentat cu de toate, care isi merita cu prisosinta nota 8. Vizionarea placuta.
