Filme

#_da-mai-departe-2000

Femeia Visurilor... urate

Un f
ilm spasmodic despre trairile unui regizor, asa ar putea fi caracterizat filmul lui Dan Pita, Femeia Visurilor. Un dans ametitor al iluziei cu realul, al ratacirii cu arta, al vietii cu moartea.

Dan Pita ne introduce prin Film... lumea filmului si ne dezvaluie povestea lui Thomas, un regizor trecut de prima tinerete, apreciat si iubit de toti cei din jur. Fiind prin excelenta creator, regizorul are putere deplina pe platourile de filmare. El spune “Actiune!”, el spune: “Stop!”, actorii vin la el ca la omul in care cred si de care depind. Pare un privilegiat al soartei pentru ca e in puterea lui sa faca filme, sa dea viata, sa aiba totul sub control. In cazul lui Thomas (Dan Condurache) situatia se rastoarna. Ravasit de o idila cu asistenta lui mai tanara, Noa ( Catalina Mustata ), regizorul pierde controlul asupra evenimentelor din viata reala si le transpune pe platou incercand sa ia fraiele in maini. Ratacirile sale nu il ajuta deloc sa-si atinga scopul pentru ca Thomas se pierde, alergand necontenit dupa acea tulburatoare Fata Morgana : Femeia visurilor

Suntem purtati in poveste printre gandurile neclare ale lui Thomas, flash-uri ne scurtcircuiteaza viziunea, reintoarceri in timp ne tulbura, nu mai stim ce e inchipuire, ce e real si totusi, numai asa il putem intrezari pe Thomas, il putem reconstrui cu mare efort, ca intr-un puzzle.

Printre convulsii si lacrimi ajunge pana la noi strigatul de disperare al unui barbat neputincios pe care femeile din viata lui l-au adus in pragul nebuniei, urletul unui personaj iremediabil sfaisat, bantuit de amintirea unei iubiri devastatoare.

Viziunea regizorala a lui Dan Pita este una mai speciala pentru ca exista trei planuri care alterneaza pentru a sublinia labirintul interior al lui Thomas: planul real cu rutina platourilor de filmare, cel al amintirilor lui Thomas si cel al inchipuirii.
Destul de greu de urmarit, incomod, obositor, filmul lasa senzatia de stansoare, de criza de nebunie, ca si cum spectatorul si nu Thomas ar purta o camasa de forta.

Povestea este plasata in atemporalitate pentru ca, pana la finalul filmului, devine clar ca Thomas e in fiecare dintre noi si ca, mai mult, aceasta poveste a povestilor nu este decat o alegorie despre arta, viata si moarte. O alegorie cam haotica…

In definitiv fiecare dintre noi este regizorul propriei sale vieti. Ne alegem actorii si alegem momentul potrivit pentru a spune: “Actiune!”

E timpul sa spun: “Stop!” Mergeti sa vedeti cu ochii vostri Femeia Visurilor si poate chiar o sa va placa…
  •   2005-11-25
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii