Filme

#_da-mai-departe-2000

Curierul revine

La trei ani dupa "Curierul", Luc Besson (in calitate de producator si initiator) a avut ideea unei continuari. A mutat actiunea de pe Riviera franceza la Miami, l-a promovat pe regizorul artistic Louis Leterrier (francez de-al lui, dar scolit in America) la rangul de regizor plin si l-a pastrat pe actorul britanic Jason Statham in rolul principal, cel al unui fost membru al Serviciilor Speciale.

Reteta a fost verificata o data prin succesul de casa al filmului, dar partea a doua pacatuieste printr-o puzderie de mici si mari defecte. Intai de toate e subiectul, compilat dupa alte filme. Este vorba de un mafiot semidement care vrea sa ucida printr-un virus toti capii luptei antidrog care se strang la o reuniune la Miami. In replica, isi injecteaza antivirusul in sange si astfel vrea sa se livreze la pachet si contra cost cartelului columbian al drogurilor.

Miza filmului nu sta in subiect, ci in urmariri si cafteli, astfel ca realizatorii se plictisesc repede de subiect si incep sa grabeasca actiunea si sa zoreasca virusul. Secventa in care oamenii incep sa tuseasca si sa pice ca mustele raspandeste un agreabil umor involuntar.

Vin apoi replicile stereotipe care incearca sa defineasca niste relatii la fel de stereotipe, precum si lipsa de prestanta a actorilor, redusi la stadiul de eroi unidimensionali. Adevaratul erou al filmului e de departe nu stiu care model de Mercedes, cu care eroul executa cele mai incredibile cascade, de genul sarit de pe o cladire doua etaje mai jos in cea din fata - cascade la care rade pana si publicul-tinta al filmului. Insa masina e vedeta filmului, dovada ca aparatul o urmareste cu adoratie evidenta, fara sa-i fie teama ca poate transforma filmul intr-o lunga reclama. Asa se face ca Jason Statham nu poate concura carisma Mertanului (sic!), oricat s-ar stradui sa-si asume sictirul de fatada al lui Bruce Willis. La fel, nici cele doua manechine cooptate - Amber Valletta si Kate Nauta - nu fac concurenta masinii, chiar daca a doua e obligata sa petreaca tot filmul in desuuri roz. Luc Besson se pare ca a descoperit al saselea element - banii.

"Curierul 2" nu este pentru el decat o modalitate de a-i obtine. Totul e daca ii facem jocul sau nu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea