Filme

#_cu-doua-taisuri-2005

Cu doua taisuri / Le Couperet

Exista multe lucruri de admirat in Le Couperet, tonifianta comedie neagra a lui Costa-Gavras; nu in ultimul rind, faptul ca aduce in atentia publicului o profesie careia cinema-ul, in superficialitatea sa, rareori i-a recunoscut nobletea: fabricant de hirtie.

In aceasta calitate a robotit Bruno Davert (José Garcia) timp de 15 ani, inainte de a fi concediat cu obisnuitele explicatii in pasareasca: relocalizare, restructurare etc. De doi ani, Bruno, care are doi copii adolescenti de crescut, bate culoarele companiilor, incercind sa se reangajeze.

Dar doi ani de somaj iti marcheaza atitudinea - Bruno nu-si mai gaseste locul in "tara surisului obligatoriu", cum ii spune el. Are o fata de omulet mincat de griji, in genul lui Jack Lemmon , si filmul e, in esenta, o variatiune perversa pe tema omuletului necajit care nu se lasa - care da si el: Bruno se satura sa stea la cheremul pietei muncii si se hotaraste sa umble putin la mecanismele ei - sa-si elibereze singur postul mult visat, eliminindu-l (definitiv) pe actualul ocupant, dar nu inainte de a-si fi netezit drumul spre angajare, indepartindu-i (definitiv) pe ceilalti someri interesati.
Prima operatiune decurge fara complicatii.

Bineinteles ca, la urmatoarele, spectatorul vrea complicatii - tot mai mari si mai surprinzatoare -, pentru ca, dupa cum stie orice cineast cu frica lui Dumnezeu (pe numele lui adevarat, Hitchcock), nimic nu ajuta mai mult la stringerea legaturilor dintre asasinul de pe ecran si complicele din sala si nimic nu se compara cu cinematograful cind e vorba de intermediat legaturi primejdioase si excitante ca acestea.

Deci vrem complicatii - si Costa-Gavras ne serveste. Pindindu-l pe unul dintre nefericitii lui competitori (sau - cum ar prefera el sa spuna - "pindind un CV"), Bruno e luat drept un obsedat sexual. Pregatindu-se sa rezove un alt CV, in timp ce asteapta amindoi la un stop, masina linga masina, Bruno se trezeste examinat indeaproape, fara simpatie, de un buldog scos la plimbare cu scuterul (nici Hitchcock nu s-ar fi rusinat de tusa asta). Intrind in vorba cu un CV beton, intr-o cabina de proba din magazinul de haine in care a esuat acesta, Bruno nu se poate hotari sa loveasca; se tot foieste in spatiul strimt, ascultind ofurile vinzatorului (pe care somajul l-a adus intr-o stare mai jalnica decit a lui) si incercind sa nu stea in hangerul cu care a venit echipat. La un moment dat, isi ia inima in dinti, numai ca vede in oglinda ceva complet absurd - un fabricant de hirtie pitit dupa o perdea, cu un hanger in mina - si se lasa pagubas: un alt momentel de care Hitchcock nu s-ar fi dezis - o reminiscenta neasteptata de urbanitate in febra actiunii.

Toate astea vor sa insemne ca autorul lui Z n-a facut in viata lui un divertisment atit de agil si de zglobiu. Nu ca s-ar fi sfiit vreodata de metodele filmului de divertisment. De fapt, chiar pentru asta merita admirat: nu numai pentru simtul de raspundere in fata realitatilor politice ale vremurilor sale, ci mai ales pentru ambitia de a face cinema popular din aceste realitati. Dar nu l-am simtit niciodata dind friu liber, ca aici, inclinatiilor sale de entertainer de scoala veche. L-am simtit inteligent, echilibrat, foarte constient de responsabilitatile artei cu continut politic, preocupat intii de toate de justetea morala a demonstratiilor lui (in continuare la Z - clasicul lui expozeu despre malignitatea fascismului - a ales sa faca L'aveu, un expozeu la fel de scrupulos despre malignitatea comunismului). Aici e preocupat mai ales de justetea efectului cinematografic - de suspans si surpriza - si pare mai liber, intinerit. Discursul lui e la fel de politic ca intotdeauna, dar ideea - homo homini lupus in jungla turbo-capitalismului - a fost tratata in fel si chip (chiar si ad litteram - in Lupul lui Mike Nichols ) si e mult mai putin stimulativa decit aerul acesta de tinerete regasita (mai ales dupa dezastrul lui Amen), de jubilatie. Tocmai cind personajul sotiei lui Bruno ameninta sa devina iritant de pasiv (prea multe priviri ingrijorat-perplexe), ea preia controlul cu atita vigoare incit, momentan, scoate povestea de pe drumul principal si o ia la o plimbare placuta pe o poteca pe care nici nu te asteptai s-o gasesti acolo.

Atunci cind spui povestea unei liste negre (care in fond e tot e un fel de lista de cumparaturi), stiinta de a varia e esentiala si Costa-Gavras introduce un episod minunat in care, cu pretul unei ilegalitati, Bruno isi salveaza fiul delincvent dintr-o incurcatura, recistigindu-si statutul de tatic rezolvator de probleme si refacind astfel unitatea familiei, subrezita in anii lui de somaj.

Morala e delicioasa: o mica imoralitate poate sa ridice moralul unei intregi familii. Filmul se deschide cu o secventa in care un Bruno epuizat, baricadat intr-o camera de motel (dupa a cita crima?), isi dicteaza confesiunea intr-un reportofon, ca un erou de noir ajuns la terminus. Dar deschiderea asta clasica nu e decit o pacaleala, terminusul nu e decit un popas; pe la jumatatea filmului, Bruno iese linistit din camera si merge mai departe. La fel si Costa-Gavras, numai ca el nu merge, ci zboara. Are 73 de ani.


Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Top

Cauta-ti perechea