Filme

#controverse #film #cinematografie #patimile lui hristos #codul lui da vinci

Cele mai controversate filme (partea II)

Revenim cu partea a doua a topului celor mai controversate filme din istoria cinematografiei . Pentru a citi prima parte a acestui articol, dati click aici.


5. JFK

Pe 22 noiembrie 1963, in Dallas, Texas, era asasinat presedintele JF Kennedy. Povestea filmului incepe din momentul in care procurorul Jim Garrison, nemultumit de concluziile investigatiilor oficiale, incepe oactiune pecont propriu in care isi implica intreaga echipa.

Cu cat pune mai multe intrebari, cu atat creste pericolul la care e supus atat el, cat si familia sa. Cercetarile il duc pe Garrison la descoperirea unei legaturi intre asasinarea presedintelui, mafie si incidentul din Golful Porcilor.

Filmul lui Oliver Stone, despre impuscatura care a facut inconjurul lumii si misterul care a inconjurat-o, este unul dintre cele mai provocatoare filme din zilele noastre. De altfel, filmul a inregistrat un mare succes in box-office, criticile au fost favorabile, a castigat doua premii Oscar, dar a fost calcat in picioare de presa americana.

Stone a adunat toate materialele posibile legate de acest caz (articole, poze, arme, modele in miniatura) si le-a adaugat intr-un film pentru a crea o amprenta de conspiratie. Totusi, Stone a fost foarte dur criticat de presa americana - CBS, The New York Times, Time, Newsweek si Washington Post - pentru modificarea intentionata a faptelor reale cu tot felul de ipoteze.


4. Da Vinci Code

Codul lui Da Vinci este un film inspirat din romanul lui Dan Brown si regizat de Ron Howard. Mai marii Vaticanului au cerut oficial boicotarea filmului, spunand ca este plin de erori si calomnii religioase. Ulterior, au existat manifestatii de protest in Grecia, Coreea de Sud, Filipine, India si Statele Unite.

Filmul pretinde ca Biserica Catolica ar fi ascuns cu premeditare faptul ca Iisus si Maria Magdalena ar fi avut un copil. Acest lucru a provocat reactii critice din partea prelatilor Curtii Pontificale.

"Nu cititi cartea, nu vizionati filmul Codul lui Da Vinci" – a declarat la Radio-Vatican, cardinalul Tarcisio Bertone, unul dintre potentialii succesori ai Papei Ioan Paul al II-lea din la aceea vreme.

Iisus Hristos a avut un copil cu Maria Magdalena, iar Biserica a incercat de-a lungul vremii sa ascunda acest adevar. Asta scrie Dan Brown. Va explicati astfel mania pe care cartea a provocat-o Vaticanului.

Inaintea lansarii filmului la Festivalul de la Cannes, mai multe voci au instigat la boicotarea si chiar la interzicerea filmului. Liderii Bisericilor Ortodoxe din Romania, Grecia si Rusia au cerut ca pelicula sa nu fie difuzata in tarile lor.


3. Fahrenheit 9/11

Documentarul lui Michael Moore a fost lansat in pragul alegerilor din 2004 si a starnit mari controverse atat in lumea politica, cat si in randul publicului. Dupa acest film, Moore a devenit cel mai bun incasator regizor de documentar.

Autoritatile au clasat documentarul in categoria R, iar conservatorii au cerut ca filmul sa nu apara pe marile ecrane. Regizorul a gasit suficiente motive sa spuna ca e cenzurat si sa porneasca o adevarata campanie pe site-ul personal.

Fahrenheit 9/11 analizeaza presedintia lui George W. Bush si unde a dus aceasta poporul american la ora actuala. El analizeaza cum si de ce Bush si cercul sau de apropiati au evitat sa ii acuze pe sauditi in legatura cu atacurile din 11 septembrie, desi 15 din 19 teroristi responsabili atunci erau din Arabia Saudita. De asemenea, Moore pune accent si pe afacerile cu Afganistanul in care George W. Bush si tatal lui erau implicati, precum si pe banii care finanteaza Al Qaeda.

In aceasta atmosfera de confuzie, suspiciune si teama, Administratia Bush se repede asupra Irakului, iar filmul ne permite o privire in culisele acestui razboi.


2. A Clockwork Orange

Intr-o Anglie a viitorului, o banda de adolescenti face ravagii, atacand si brutalizand oameni inocenti in fiecare seara. Unul dintre componentii bandei este capturat de politie si condamnat la inchisoare. Pentru a-si reduce pedeapsa, accepta sa intre intr-un program special in care este invatat sa devina un om pasnic care uraste violenta. Programul are efectul scontat iar personajul este eliberat. Incapabil de violenta, este vulnerabil deoarece dusmanii din trecut il urmareau.

In Statele Unite, A Clockwork Orange a fost considerat un film pornografic, iar reactia publicului britanic a fost si mai violenta. Scandalul iscat in jurul peliculei si faptul ca au fost raportate mai multe crime asemanatoare celor din film l-au determinat pe regizorul Stanely Kubrik sa retraga filmul din cinematografe. Filmul nu a mai fost diponibil pana in anul 2000, la un an dupa moartea regizorului.


1. The Passion of The Christ

Patimile lui Hristos se concentreaza asupra ultimelor 24 ore din viata lui Iisus din Nazaret. Filmul incepe in gradina Ghetsimani, unde Iisus a mers sa se roage dupa Cina cea de Taina. Iisus rezista tentatiilor lui Satan si, tradat de Iuda Iscarioteanul, este arestat, judecat si condamnat la moarte prin rastignire.

Filmul a starnit un imens val de controverse in toata lumea, dar totodata, a deveninit rapid un mare incasator de box-office. Violenta extrema si modul in care Mel Gibson a prezentat ultimele 24 de ore din viata lui Iisus au fost principalele teme de discutie in toata lumea.

Intentia regizorului a fost de a reda cat mai clar sacrificiul lui Iisus pentru omenire. Ceea ce a rezultat a fost, de fapt, declansarea unui razboi cultural urias.

Mai mult, publicitatea generata de aceste scandaluri a transformat filmul in cel mai bun incasator film de clasa R (R- interzis minorilor neinsotiti de un adult)din toate timpurile.

 

Daca vrei sa afli mai multe si sa fii la curent cu ce au mai facut vedetele din lumea filmului, aboneaza-te la Newsletterul Cinema.acasa.ro

Urmareste trailerul filmului The Passion of The Christ

  •   2008-10-14
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din cinema

Sfatul expertului


Citeste pe divahair.ro

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Afla mai multe detalii